Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, despre situația lucrărilor de pe Eroilor

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a clarificat situația lucrărilor rămase pe strada Eroilor din cea mai mare comună din România, o arteră importantă tranzitată de mii de mașini zilnic.

Edilul floreștean și-a cerut din nou scuze pentru disconfortul creat la asigurarea șantierului și a declarat că acest lucru trebuia făcut deoarece „siguranța cetățenilor primează oricărui disconfort”.

„Într-adevăr a fost un disconfort cauzat floreștenilor datorat securizării acelei zone, lucru pentru care eu îmi cer scuze pentru că am provat acel disconfort, dar era un lucru pe care trebuie să îl facem pentru că siguranța cetățeanului primează.

De la început am avut întâlniri cu reprezentanții constructorului care trebuiau să realizeze acest obiectiv, am încercat juridic să rezolvăm o problemă care din punctul juriștilor de vedere era destul de complicată. Contractul care exista avea o dată de execuție expirată de aproximativ o lună și jumătate, din 4 septembrie 2020, eu am depus jurământul în octombrie.

Retroactiv nu se poate semna un act adițional care să prelungească durata de execuție retroactiv, este infracțiune și se pedepsește conform legii și codului penal. Iar de aici au început o serie de nemulțumiri ale constructorului. Interesul floreștenilor primează în primul rând și așa am acționat. Eu am vrut ca această lucrare să se termine cât mai repede
și în condițiile cele mai bune. Am ajuns în situația în care am avut solicitări pentru securizarea acestei zone. Chiar am avut o discuție cu reprezentanții instituției de stat în construcție, care în momentul verificării șantierului care aparținea constructorului au găsit un copil care se juca la fire electrice în acel amplasament. Ne-a fost adus la cunoștință acest aspect, iar în momentul în care, reziliat fiind acest contract, am ajuns la preluarea amplasamentului de la constructor după ora 15, iar în minutele următoare am decis să asigurăm șantierul, oricare ar fi riscurile și provocând acel disconfort în trafic pentru că siguranța cetățenilor primează. Acolo exista riscul producerii unor accidente și din această cauză am luat această decizie de a se securiza această zonă imediat”, a declarat Pivariu la un post de radio local.

De ce s-a reziliat contractul cu Napoca SA?

„Aveau termen de execuție șase luni, între care una proiectare și cinci luni execuție. Lucrurile au trenat foarte mult și s-a ajuns la un an și jumătate, iar floreștenii nu puteau să aștepte să facă cineva un ping-pong pe nervii și siguranța lor. Siguranța cetățeanului nu era soluționată, era un real pericol acel amplasament.

Este dreptul lor să meargă în instanță. Noi am emis facturi de penalități, am mers în instanță pentru a recupera acei bani din facturile emise. De asemenea în momentul de față se va derula o expertiză tehnică pentru a vedea ce este de făcut, ce s-a executat și suma rămasă pentru a se putea scoate la licitație și a se rezolva cât mai repede și cât mai bine.

Deja am avut discuții cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării pentru că proiectul este finanțat prin PNDL, program guvernamental, și vreau să vă spun că săptămânile următoare voi avea o întâlnire cu ei la București pentru a vedea dacă există din punct de vedere juridic posibilitatea de a mări numărul de benzi pe acea arteră.

Dacă totul va decurge bine la sfârșitul acestui an vom avea licitația pregătită. Eu sper ca lucrurările să fie finalizate cât mai repede pentru că este o arteră foarte importantă”, a mai sustinut edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *