Mică, abătută și cu doi copii. Două fetițe. Una e o păpușică, o frumusețe, blondă cu ochi albaștri. O mică zeiță ucraineană. Olena privește tristă în jur. Copiii se joacă cu o pisică și o jucărie și evident că nu conștientizează pericolul prin care au trecut. Dar mama lor, profesoară de germană din vestul Ucrainei e îngrijorată și se gândește doar la viitorul lor. Din când în când plânge când discută cu echipa Clujul Politic.
Suntem în barul de rock Zipp IT din Cluj-Napoca, unde patronul Marius Herlas strânge donații pe care le duce la Sighet, din prima zi de invazie rusească în Ucraina. Acolo a cunoscut-o pe Olena, o numim doar așa din motive de la sine înțeles. E o refugiată cu cei doi copii la Cluj și locuiește la Marius Herlas, montaniard, fost salvamontist, rocker și proprietar de local rock.
”Am lucrat pentru o lungă perioadă la Salvamont și am învățat că trebuie să ajut persoanele din jurul meu. Am încercat în această perioadă să ofer din puținul pe care îl am, iar la Zipp It realizăm colectă iar clienții, cărora le mulțumesc mult, din tot sufletul, că au donat și donează bani și produse necesare oamenilor din Ucraina. Eu aproape zilnic merg la vamă la Sighet, unde ofer tot ceea ce se strânge. În acest moment oamenii au cea mai mare nevoie de medicamente și mâncare care se poate conserva, dar și de haine pentru copiii mici și bărbații de pe front. În următoarele zile o să încerc alături de alți prieteni să ajungem în Ucraina, unde să oferim ajutor umanitar. Clienții ZIPP IT sunt oameni speciali, omenoși, care au sărit la greu, că au avut bani de o bere că sunt mai bogați, toți au dat pentru Ucraina câte ceva”, a spus Marius Herlas, patron Zipp It.
El ne-a prezentat-o pe Olena și a convins-o să acorde un interviu pentru Clujul Politic.
Clujul Politic: V-ați așteptat ca Rusia să invadeze întreaga țară?
Olena: Aveam anumite informații că vor vrea să facă anumite lucruri, dar nu ne-am așteptat sub nicio formă. Știam în urma declarației date cu o zi în urmă de Putin faptul că sunt interesați de regiunile Luhansk și Donetsk. Apoi a doua zi dimineața undeva la ora 5-6 au început să ne bombardeze aeroportul din Ivano Frankivsk (n.r. Olena este din acest ora) de unde suntem noi. În plus Putin a spus în discursul său că aeroporturile sunt una dintre țintele lor, fiind periculoase pentru ei. Am realizat câteva fotografii după bombardament, iar aeroportul era incendiat. Fiica mea Anna, 16 ani, era în acel moment la Liov, la 200 de km de unde suntem noi, iar eu m-am simțit foarte speriată că la acel moment se afla într-un alt oraș.
CP: Când ați luat decizia de a pleca în România?
O: Două zile mai târziu am părăsit locuința noastră și am plecat la niște prieteni într-un orășel mic de munte numit Verhovîna, unde a trebuit să stăm în acea noapte 18 oameni în acea casă. Apoi bărbații au decis să meargă la război, iar noi am plecat în România, Verhovîna fiind la 2 ore distanță de granița cu România.
CP: Vi s-au cerut bani atunci când ați trecut în vama la Sighet. În Siret s-a aflat că vameșii cereau sume de bani uriașe pentru a lăsa persoanele să treacă…
O: În cazul nostru nu s-a acest lucru. Oamenii au fost foarte buni și încercau fiecare după cum putea să ne ofere ajutorul. Copiilor le dădeau dulciuri, nu mai conta faptul că suntem ucraineni sau ruși.
CP: Când l-a ați întâlnit pe Marius Herlas, patronul clujean de la barul de rock ZIPP IT?
O: Fiicei mele Teresa de 4 ani i-a expirat pașaportul în februarie și a trebuit să mai stăm la graniță încă ceva timp pentru a îndeplini anumite formalități. Apoi la jumătate de oră după ce am trecut l-am întâlnit pe Marius Herlas, care ne-a luat la el acasă și ne oferă în continuare sprijinul său pentru care îi suntem recunoscători.
CP: Te-ai așteptat la această solidaritate din partea românilor?
O: Cu siguranță m-am așteptat. Cred că peste tot în lume sunt persoane care sunt gata să te ajute indiferent de ce problemă ai avea. Eu sunt una dintre acele persoane care sunt gata să sară în ajutor oricând, chiar dacă acum sunt eu în poziția de a fi ajutată. Într-un fel sau altul funcționează ideea că dacă oferi ajutor îl vei primi la rândul tău.
CP: Care este opinia ta față de regimul lui Putin?
O: Cred că Putin este o persoană paranoică. El își imaginează asemenea unui joc dramatic că oamenii din Ucraina au nevoie de ajutorul lui pentru a vorbi limba rusă, ceea ce este dramatic pentru că și noi ucrainenii, dar și rușii trăim în comuniune fără discriminări. Este ilogic faptul că în Harkov, unde se află cea mai mare populație de ruși, orașul este cel mai bombardat și cel mai distrus.
Am prieteni din regiunile Harkov, Lugansk, Donetsk care au decis să vină în Kiev în urmă cu mai mulți ani, din cauza pericolului din acea zonă. La Kiev sau Odessa aceștia și-au reluat viața în mod normal fără prea multe probleme.
CP: Ce părere ai despre Zelensky?
O: Inițial când a venit Zelensky la putere nu prea am avut atât de multă încredere pentru că era doar un actor și nu știam ce studii mai are. Aveam o anumită rezervă față de alegerea sa. Treptat mi-a schimbat percepția după ce a reușit mai multe reforme educaționale. Au apărut schimburile de experiență cu alte state și au existat mai multe cooperări cu cele mai multe state din Vest.
De asemenea s-a văzut și o deschidere din partea guvernului în ceea ce privește mai multe reforme la nivel de țară care duceau la dezvoltarea ei.
CP: Ce părere ai despre gestul lui Zelensky de a refuza plecarea din Ucraina?
O: A fost un gest important din partea lui prin faptul că a rămas să lupte. Arată faptul că este o minte luminată și curajoasă, care nu se ascunde și care stă să comunice cu persoanele și presa.
CP: Cum îți vezi viitorul în acest moment ?
O: Eu nu mi-am dorit să plec din țara mea. Mi-aș fi dorit să rămân, dar fiicele mele sunt rănite psihologic după acest dezastru și plâng în fiecare zi. Avem prieteni din mai multe locuri ale Europei care ne-au oferit ajutor, cu care înaintea războiului făceam schimb de locuințe pentru ca ei să viziteze Kiev-ul, iar noi alte zone.
Mama mea este în Irlanda în Dublin, unde a plecat cu mulți ani în urmă și vreau ca fiicele mele să meargă acolo pentru a fi în siguranță, iar eu mă voi întoarce înapoi în Ucraina cât de curând posibil pentru că tot ceea ce am este acolo. O să trebuiască să întocmesc cât mai repede actele pentru fiica mea Teresa pentru ca să poată părăsi țara, dar îmi vine destul de greu în acest moment să ajung la ambasada Ucrainei din România pentru a îndeplini formalitățile.
CP: Ai persoane apropiate care au suferit în urma acestui război?
O: Colegii mei de școală sunt soldați acum, iar fiul unuia dintre ei a murit în război la numai 17 ani, fiind singurul băiat al familiei.
Prietenii noștri din Kiev au călătorit timp de două zile până aproape de graniță, iar în drumul lor au agățat câte un steag alb de mașină pentru a indica că sunt pașnici, iar în drumul lor s-a tras din toate direcțiile.
Cum privești aderarea Ucrainei în NATO sau UE ?
O: Prețul nostru pentru a intra în Uniunea Europeană sau NATO este unul imens în acest moment, mii de oameni au murit până acum, iar alții oameni pleacă din locurile lor alături de copiii lor. Acest război pare că nu este doar despre Ucraina, țara fiind doar câmpul de luptă. Pare o confruntare între Statele Unite cu U.E. și Rusia, care vor să arate cine este zeul.
În acest moment circulă fotografii cu oameni care traversează coridorul verde din orașe precum Mariupol și sunt uciși de armata rusă. Există și o luptă a pentru gazul din Rusia, celelalte state din Europa neavând această resursă. Putin este paranoic și consideră că celelalte state depind de gazul din Rusia și încearcă să-și arate mușchii închizând prin acest război ușa la gaz celorlalte state europene.
Putin este un maestru al propagandei în Rusia, unde circulă mai multe video-uri despre cât de mult bine face el. Acum din ce știu în Rusia mamele soldaților sunt sunate de aceștia, iar copiii lor le explică faptul că sunt foarte bine tratați de ucraineni și sunt îndemnați să meargă să demonstreze în orașe împotriva lui Putin și să răspândească faptul că în Ucraina sunt uciși oameni nevinovați.
Din păcate părinții lor sunt șocați și simt faptul că este greșit ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar în Rusia oamenii sunt terorizați de autorități și amenințați. Rușii sunt speriați că în urma unei demonstrații își pot pierde locul de muncă și veniturile, iar în plus sunt manipulați zilnic de Putin și oamenii lui.
C.P.: Care va fi primul lucru pe care îl vei face atunci când va reveni pacea?
O: Cred că i-aș îmbrățișa pe toți cei dragi mie, pe soțul meu, pe câinele meu și restul persoanelor dragi mie. Bunicul meu îmi spunea că atunci când au venit nemții a fost îngrijit de aceștia în ciuda faptului că erau inamici, în schimb când s-au întors rușii a fost dus în Siberia în lagăr și cu greu s-a întors înapoi. Din păcate, după atâția ani acelea lucruri tragice se întâmplă din nou.
C.P.:În acest moment mai ai nevoie și de alte lucruri?
O: Eu una alături de copiii mei sunt mulțumită de ceea ce avem aici, dar cred că persoanele care sunt acum în Ucraina au nevoie de ajutor umanitar imens. Bărbații au nevoie de haine și în special de veste antiglonț, medicamente.
Pentru copiii este nevoie de mâncare, în special de mâncare pentru copiii nou născuți. Mai am prieteni în Germania care organizează acțiuni umanitare pentru persoanele de acolo în special pentru soldați, care au nevoie de căști și veste antiglonț.
Mi-a fost greu să mi-l imaginez pe cel mai bun prieten al meu, care este o persoană foarte pașnică și care acum luptă din greu. Tot acest război este de necrezut.
Interviu realizat de Cătălin Stroia și Tiberiu Fărcaș.
1 thought on “FOTO. Olena, refugiată ucraineană la Cluj: ”Fiul unui coleg a murit în război la 17 ani. Putin este un paranoic și ucide nevinovați””