Premierul desemnat, europarlamentarul Siegfried Mureşan, anunţă că începând de astăzi prezintă programul de guvernare în Parlamentul României. El spune că se va întâlni, marţi, cu parlamentarii PNL şi USR, iar miercuri cu cei de la UDMR.
„Începând de astăzi, prezint programul de guvernare în Parlamentul României. Încep cu grupurile parlamentare ale partidelor care au susţinut încă de la început nominalizarea mea pentru funcţia de prim-ministru”, scrie Siegfried Mureşan pe Facebook.
Premierul desemnat prezintă programul întâlnirilor cu partidele: „Astăzi, ora 16:00 – Partidul Naţional Liberal; Astăzi, ora 17:00 – Uniunea Salvaţi România; Mâine, ora 8:30 – Uniunea Democrată Maghiară din România”.
„Vom discuta priorităţile programului de guvernare, precum şi calendarul şi procedura parlamentară pentru depunerea programului şi a listei miniştrilor, audierea miniştrilor propuşi şi votul final din Parlamentul României”, menţionează Mureşan.
Premierul desemnat declara luni că până la sfârşitul acestei săptămâni, va depune programul de guvernare şi lista miniştrilor la Parlament.
Anterior, Mureşan anunţase că va continua principiile după care a guvernat Ilie Bolojan.
„Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă ca eu să sting lumina, se înşeală amarnic. Vom păstra lumina aprinsă şi vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român”, afirma Siegfried Mureşan duminică dimineaţă, într-o postare pe Facebook, făcând referire la expresia utilizată adesea de Ilie Bolojan pentru a vorbi despre neregulile descoperite.

