Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri seară, referitor la publicarea raportului privind anularea alegerilor prezidenţiale din 2024, că, înainte de începerea actualei crize politice, era unul dintre primele trei lucruri de care se ocupa, însă a dat asigurări că, odată ce a promis că raportul va fi făcut public, acest lucru se va întâmpla.
Întrebat într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României din Praga când va fi prezentat raportul pe care l-a promis pe tema alegerilor prezidenţiale anulate, mai ales în contextul în care fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu a fost plasat în arest pentru 30 de zile, preşedintele a răspuns: „Evident că l-am promis şi, dacă l-am promis, o să-l avem. Poate multe lucruri ar fi trebuit să se întâmple dacă n-am fi avut această criză de cinci luni, care ne-a dus pe toţi înapoi în lucrurile în care ne angrenasem, şi pot să vă spun că, înainte de începerea acestei crize politice, era unul din primele trei lucruri de care mă ocupam”.
CRONOLOGIA DECLARAŢIILOR FĂCUTE ÎN ULTIMUL AN DE PREŞEDINTE PE TEMA RAPORTULUI PRIVIND ANULAREA ALEGERILOR
– Chestionat pe acelaşi subiect în 14 septembrie, preşedintele Nicuşor Dan afirma că încălcarea legislaţiei electorale cu privire la finanţare este un motiv suficient pentru anularea alegerilor din 2024 şi că a existat şi o influenţă rusă în acea perioadă, dovezi în acest sens fiind prezentate de către Parchetul General. El a precizat atunci că un raport despre anularea alegerilor va fi prezentat când toate informaţiile vor fi accesibile pentru cetăţeanul român.
„Legat de alegerile anulate, în mod evident a fost încălcată legislaţia electorală cu privire la finanţare. Asta este o certitudine şi este un motiv suficient pentru anularea alegerilor. În momentul în care un candidat cheltuie în mod netransparent mai mulţi bani decât contracandidaţii, viciază procesul electoral şi e un motiv suficient pentru anulare”, a declarat Nicuşor Dan, într-un interviu pentru Euronews.
El s-a referit şi la influenţa rusă din acea perioadă.
„În ceea ce priveşte influenţa rusă, a existat un punct de vedere oficial al Parchetului General, cu nişte dovezi pe care toată lumea le poate verifica, că a existat o influenţă rusă. Bineînţeles că toate lucrurile astea sunt extrem de tehnice, e vorba de campanii, de site-uri în oglindă, care repetă nişte… Deci sunt nişte chestiuni tehnice”, declara Nicuşor Dan.
„Acele elemente pe care le ştim deja, plus altele la care tot lucrăm şi pe care le-am găsit între timp şi pe care încă nu sunt făcute publice, în momentul în care le vom face publice, ele să fie accesibile pentru un cetăţean român care… repet, nu e asta treaba lui să facă conexiuni între tipuri de informaţii care sunt foarte tehnice. Aici este de fapt miza şi ăsta e motivul pentru care încă nu am ieşit cu un raport fie despre anularea alegerilor, fie despre toată influenţa rusă pe spaţiul comunicaţional românesc”, a mai transmis preşedintele Nicuşor Dan.
– În 6 iunie, Nicuşor Dan spunea că o să avem un raport complet, într-un termen rezonabil, din acel moment, el precizând că este nerăbdător să închidem acest capitol din istoria noastră recentă. Nicuşor Dan a mai spus că îşi doreşte ca, prin acest raport, să avem o poză mai generală care, în momentul în care va exista, va fi mult mai uşor de înţeles de o categorie largă a populaţiei.
„Există mai multe variante de lucru. În tot timpul acesta, au existat şi colective şi rapoarte sectoriale pe ce s-a întâmplat, o să avem un raport complet. Nu o să vă dau acum în termen, dar într-un termen rezonabil din momentul ăsta”, a răspuns şeful statului.
„Ce îmi doresc eu de la acest raport este să avem o poză mai generală care, în momentul în care va exista, va fi mult mai uşor de înţeles de o categorie largă a populaţiei. Ăsta este scopul meu. În loc să dăm nişte demonstraţii A implică B, B implică C care pot să fie, care sunt relativ tehnice, să dăm poza generală. Şi când o să dăm poza generală, atunci vă asigur că multă lume o să spună da, avem o influenţă rusă”, a menţionat preşedintele.
– În 16 aprilie, declara că, fără discuţie, România este ţinta unui război hibrid al Rusiei, de cel puţin 10 ani şi Călin Georgescu a fost susţinut de o infrastructură creată de Federaţia Rusă. El a mai afirmat că 90% din lucrurile pe care le ştie pe alegeri sunt lucruri care pot să fie făcute publice şi care vor fi făcute publice, anul acesta, în mod categoric.
„90% din lucrurile pe care le ştiu pe alegeri sunt lucruri care pot să fie făcute publice şi pe care le vom face publice într-un mod sistematic”, a mai afirmat Nicuşor Dan, el amintind că în luna ianuarie sau februarie anul acesta, Parchetul general a ieşit cu un raport care dovedeşte că nişte agenţii ruse de publicitate au lucrat pentru Călin Georgescu.
„Probabil că ne mai trebuie câteva luni. În momentul în care o să avem imaginea completă a ce s-a întâmplat în noiembrie, voi ieşi public”, a subliniat el.
În 6 decembrie 2024 Curtea Constituţională a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale, în urma căruia se calificaseră în finala prezidenţială Călin Georgescu şi Elena Lasconi, şi a dispus reluarea întregului proces electoral.
Preşedintele Nicuşor Dan a promis de la preluarea mandatului prezentarea unui raport complet al anulării alegerilor, raport care încă nu a fost făcut public.

