Se cunoaște ultimul consilier local confirmat. Aparține partidului REPER

Reconstruind proiectul european al României (REPER), partid progresist, are doi consilieri locali. Unul se știa, juristul Ramona Strugariu, o persoană apreciată și care a impresionat recent la negocierile de la constituirea comisiilor noului Consiliu Local. Al doilea însă nu, pentru că persoana desemnată și aleasă la localele din 9 iunie s-a retras. Astăzi însă, cu […]

Continue Reading

Ioan Oleleu: Alin Tișe pedepsește compania Tetarom pentru că are succes

Președintele PNL al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, destabilizează una dintre cele mai solide companii din România, Tetarom. Este vorba de compania care administrează cele mai performante parcuri industriale din România, potrivit presei internaționale. Într-o conferință de presă, Alin Tișe a declarat două lucruri grave. Primul este acela că Tetarom trebuie privatizată, iar al doilea […]

Continue Reading

FOTO. Alin Tișe și-a prezentat echipa liberală de la Consiliul Județean

Tișe, 50 de ani, avocat de profesie, președintele Consiliului Județean,  a susținut astăzi, 31 octombrie, o conferință de presă inedită. „Prima conferință din mandatul actual, al patrulea. O să vă prezint echipa mea, oameni care au performat în cariera profesională și care au decis de mult timp să facă politică. Vor avea responsabilități în comisiile […]

Continue Reading

REPER organizează masă rotundă despre drepturile minorităților și își lansează candidații la parlamentare

Institutul Repere pentru Democrație organizează sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 11.00, la Hotel Ramada din Cluj (Calea Turzii nr. 43-49), masa rotundă cu tema: Minorități și majorități: starea drepturilor omului și a valorilor democratice în societatea românească. La aceasta, moderată de Adrian Costache și Ciprian Mihali (foto), membri ai Consiliului Director al IRD, […]

Continue Reading

Boc, atac dur la Sărmaș: ”M-a atacat cu o armată de boți. A fost pentru prima dată când în România s-a folosit la o asemenea scară sistemul de boți artificiali”

Primarul Clujului, Emil Boc, a preluat narativa cu boții (roboți virtuali utilizați pe rețelele sociale n.r.), de la Nicolae Ciucă, după ce ultimul și-a terminat declarațiile pe temă. Boc a fost asaltat de media clujeană să-și spună opinia pe temă, după ce chiar el a provocat presa, spunând în fața armatei de ziariști prezenți la […]

Continue Reading

Ciucă, la Cluj, despre alegerile din Republica Moldova: ”O singură variantă, Maia Sandu președinte”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat azi, de media, în cadrul unei vizite în care și-a lansat candidatura la prezidențiale în județul Cluj cum vede alegerile prezidențiale din Republica Moldova de duminică, 3 noiembrie, turul 2. Concurează Maia Sandu, președinte în funcție și Stoianoglu, candidat considerat apropiat de ”partida rusă”, de origine din regiunea […]

Continue Reading

Lasconi, către Nicuşor Dan: Să facem trei sondaje diferite şi să se retragă candidatul de dreapta care este cel mai prost plasat şi toată dreapta să se unească, fără combinaţii, fără interese personale / Ce spun Ciucă, Orban şi Nicuşor Dan

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a lansat o propunere către primarul Capitalei, Nicuşor Dan, să aleagă trei case de sondare, să facă trei sondaje diferite şi să se retragă candidatul de dreapta care este cel mai prost plasat şi toată dreapta să se unească, fără combinaţii, fără interese personale, conform News.ro. ”Nu cred […]

Continue Reading

LANSARE DE CARTE. Ranco Pițu, fostul Procurorul-șef care l-a trimis pe Iliescu în judecată: ”Grupul lui era foarte bine organizat încă din 80. Au existat 54 de generali GRU”

Cătălin Ranco Pițu, fostul procurorul-șef al Secției Parchetelor Militar 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐈̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐞𝐢 𝐂𝐮𝐫𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐂𝐚𝐬𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐉𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢e, acum pensionar, cel care a semnat rechizitoriul prin care l-a trimis în judecată pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman și alți ”emanați” implicați în Revoluția din 1989 și-a lansat în premieră la Cluj, volumul Ruperea Blestemului. Revoluția Română din Decembrie […]

Continue Reading

FOTO/VIDEO. Ludovic Orban: „Ciucă este un candidat pentru liniștea lui Ciolacu. Boc s-a comportat mizerabil cu mine”

Conferință regională de amploare astăzi la hotel Napoca a Alianței Forțelor de Dreapta Liberal Conservatoare compusă din Forța Dreptei-PMP-Alternativa Dreaptă-PNȚCD Maniu-Mihalache (MM).  ”Noi suntem de fapt adevărații liberali, PNL a ajuns sluga și caricatura PSD”, a spus senatorul Adrian Oros, de la Forța Dreptei, fost ministru al Agriculturii. Invitați special au fost președintele Forței Drepte, […]

Continue Reading

Clujul are un nou Consiliul Local !

Cei 26 de consilieri locali aleși în cadrul scrutinului din 9 iunie și-au preluat, vineri, 25 octombrie,  mandatul după depunerea jurământului. De asemenea, liberalul Emil Boc a depus, pentru a șasea oară jurământul pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca în cadrul ceremoniei de constituire a Consiliului local. La aceasta au luat parte Alin Tișe, […]

Continue Reading