Ultimele înregistrări devoalate de la ședințele DNA (I know, dar gândiți-vă că pe probe similare – cu sau făra ghilimele – s-au bazat o bună parte din dosarele de corupție instrumentate până în prezent) nu mai au caracterul benign-indiferent prin care unii scotoceau după nereguli al primelor. Tocmai pentru că ele ne arată o cultura instituțională dubioasă, de tip incert, din care rezulta un caracter pronuntat politic (prin opozitie cu cel juridic – cult al legii și procedurilor) din Direcție.
E firesc ca niste procurori (acuzatori publici) anticorupție să vrea sa „acuze”, cu alte cuvinte să aplice ce e scris în fișa postului. Și să caute cazuri de corupție la nivel înalt, nu gainării. Însă strict în limita legii. Lege pe care nu e treaba lor să o facă, și nici să o interpreteze, de la un anumit nivel în sus, în acele părți care se referă la caracterul ei conform (sau nu), în literă și spirit cu Constituția. Dacă d-na Kovesi crede cu adevărat, așa cum spune în inregistrare, că CCR trebuie ignorată, e liberă sa-și dea demisia, să intre în politică, să candideze si să propună din parlament revizuiri legislative (în legatură cu Curtea sau în alte domenii) si/sau reformarea acesteia. Dar activitatea ei, conform fișei postului, trebuie să se desfăsoare SUB UMBRELA acesteia. Și a deciziilor ei, si a legilor in vigoare.
De asemenea, un climat instituțional în care există (și sunt tolerate) răzbunări, plați de polițe, qvasi-șantajuri nu aduce nimic bun, și este unul scapat de sub control, sau care tinde să ajunga așa. La fel, limita destul de fragilă dintre o anticorupție viguroasă si eficientă și o cultură a abuzurilor nu poate fi trasată atunci când instituția e dominată de un spirit de corp/de castă pronunțat, în detrimentul unei culturi a respectului literei și spiritului legii. Nu de puține ori asemenea instituții (juridice sau polițienești) au luat turnuri mafiote sau antidemocratice tocmai datorită faptului că erau dominate de o asemenea atmosferă.
Ecuația la nivel macro este complicată si de politizarea (aproape evidentă) a CCR. Dar care nu e una de ieri (era la fel de evidentă, cu subordonare fata de PD/PDL, și in perioada mandatului ex-pedelistului fost juristconsult de CAP A. Zegreanu), deși societatea civilă s-a mobilizat abia ieri împotriva ei. Iar la nivel micro (intra-instituțional) de faptul că unii din contestatarii L. C. Kovesi din prezent sunt ei înșiși suspectați de abuzuri. În acest context apare întrebarea dacă îndepartarea laudatei/detestatei (dar oricum aproape sigur supraevaluatei) L. C. Kovesi, care începe să poată fi considerată un pas firesc în asigurarea funcționării în continuare a DNA, n-ar putea însemna și dizabilitarea/diminuarea capacității Direcției de a „face” anticorupție în mod eficient. Cum ar veni, să nu aruncam și copilul din copaie odată cu apa de scăldătoare.
Text de Horia Lupu,
politolog
