PSD propune noi reguli la alegerile prezidențiale

Politica nationala

Social-democrații vor să schimbe legea electorală. Senatorul Șerban Nicolae a inițiat un proiect prin care modifică regulile de alegere a președintelui țării.

Social democrații vin cu mai multe propuneri legate de scrutinul prezidențial. Este un proiect destul de stufos. Are peste 50 de pagini și este semnat de peste 30 de parlamentari PSD.

Printre numeroasele propuneri de modificare a legii se strecoară și idei controversate. De exemplu: se modifică articolul referitor la instituțiile în care nu este permisă desfășurarea de activități de campanie electorală.

În forma actuală a legii, pe lângă penitenciare și oficii consulare, de pildă, sunt și școlile. În proiectul depus de PSD la Senat, școlile sunt omise din enumerare.

O altă prevedere care ar putea crea disensiuni este legată de urna specială. În acest moment, ea poate fi solicitată cel mai târziu cu o zi înainte de alegeri. Social-democrații, însă, vor ca ea să poată fi cerută chiar în ziua scrutinului.

S-a tot discutat în Parlament, în cadrul comisiei de anchetă referitoare la scrutinul din 2009, cât timp ar trebui să se păstreze buletinele de vot și celelalte documente legate de alegeri. Acum statul este obligat să le țină trei luni. Puterea vrea prelungirea termenului cu încă trei luni.

Proiectul abia a fost depus la Senat, deci nu a intrat încă în dezbaterea aleșilor.

Ce prevede proiectul de lege:

  • Se elimină școlile din lista instituţiilor în care este interzisă desfăşurarea campaniei
  • Un alegător poate susține mai mulți candidați
  • Solicitarea pentru urna specială, chiar în ziua alegerilor
  • Pe un panou electoral se pot pune cel mult 2 afişe ale aceluiași candidat
  • Numărarea voturilor se poate face în maximum 48 de ore de la încheierea votării
  • Buletinele de vot se păstrează șase luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *