SONDAJ IRSOP ALEGERI PARLAMENTARE 2020: PNL în scădere, iar PSD vine tare în urmă. PMP și UDMR riscă să nu treacă pragul de 5%

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

PNL ar avea 33% din voturi duminică, arată datele ultimului sondaj IRSOP, iar sociologii constată că, deşi conduce, PNL nu a mai crescut în ultimile săptămâni în preferinţele votanţilor, scrie MEDIAFAX.

PSD suflă puternic în spatele liberalilor cu 30% din respondenţi care sunt gata să îi voteze pe 6 decembrie. Totuşi, IRSOP spune că social democraţii au cei mai mulţi votanţi de peste 65 de ani, care spun că le este frică să nu se contamineze cu COVID în secţia de vot, aşa că ar putea rămâne duminică acasă. La distanţă mare de cele două partide se află USR-PLUS, care avea 17% din voturi, relatează Mediafax.

PRO România şi UDMR sunt la limită de a trece pragul cu 7% şi respectiv 5% din voturile respondenţilor. PMP râmâne sub pragul de 5% necesare pentru a accede în parlament, cu 3% din voturile respondenţilor.

Sociologii IRSOP constată că o viitoare formulă de guvernare PNL cu URS-PLUS ar avea nevoie de parteneri suplimentari. De altfel, orice coaliţie care include UDMR pierde din sprijinul popular.

Există câţiva factori care pot influenţa votul, iar cel mai important este sentimental românilor că situaţia lor economică nu se îmbunătăţeşte. 90% din respondenţi spun că situaţia economică este neschimbată sau mai proastă prin comparaţie cu anul trecut.

Un alt factor care influenţează votul sunt aşteptările economice descurajante. 83% din repondenţi au impresia că preţurile cresc întruna, iar 61% cred că peste un an vor trăi cam la fel sau mai rău.

Sondajul IRSOP mai arată că 68% din respondenţi vor un alt premier şi mai puţin de jumătate (48%) cred că Klaus Iohannis face o treabă bună în funcţia de preşedinte.

Sondajul a fost realizat şi finanţat de IRSOP pe un eşantion de 1.004 persoane în perioada 22-28 noiembrie. Metoda folosită este interviul telefonic, iar marja de eroare este de +/-3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *