Peste 4000 de oameni au semnat petiția pentru numirea lui Mihai Goțiu comisar general al Gărzii de Mediu

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Fostul senator clujean al USR-PLUS, Mihai Goțiu, este dorit cu insistență de activiști, dar și de opinia publică în funcția de comisia general al Gărzii de Mediu, în ciuda opoziției pe care acesta o are în rândul colegilor săi de partid.

O petiție inițiată de platforma civică DeClic – „Îl vrem pe Mihai Goțiu comisar general al Gărzii Naționale de Mediu” – a fost semnată de peste 4000 de români până la ora redactării acestui articol.

„Noi, semnatarii acestei petiții îl susținem pe Mihai Goțiu pentru funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu (GNM). Pentru prima dată de la înființarea acestei instituții, avem șansa ca la conducerea ei să fie numită o persoană care a demonstrat că îi pasă cu adevărat de protecția mediului, atât înainte de a intra în politică, cât și în calitate de senator al României.

În activitatea lui de aproape două decenii în slujba apelor, pădurilor și a aerului pe care îl respirăm, Mihai Goțiu a acumulat experiența necesară pentru a înțelege care sunt problemele și cum funcționează rețelele de tip mafiot din domeniul mediului și nu a acceptat compromisuri și nu a cedat în fața amenințărilor și presiunilor la care a fost supus, inclusiv atacuri fizice. Studiile lui juridice reprezintă un argument suplimentar pentru conducerea unei instituții care se ocupă de controlul modului în care legile sunt respectate și de sancționarea celor care le încalcă.

În concluzie, este greu de crezut că pentru conducerea GNM poate fi găsită o persoană mai potrivită care să întrunească, în mod cumulativ, cerințele necesare pentru asumarea unei asemenea responsabilități; cerințe legate de studii, competență, experiență, integritate, vocație și motivație personală.

Din toate aceste motive, în calitate de cetățeni, vă solicităm să dați curs petiției noastre de susținere și de numire a lui Mihai Goțiu în funcția de comisar general al GNM. Considerăm că acesta este un mod de a vă onora promisiunile făcute încă de la înființarea USR, când v-ați asumat să fiți ”vocea cetățenilor”, precum și cele privitoare la protecția mediului, din timpul campaniei electorale”, au declarat inițiatorii petiției.

Fostul senator de Cluj a ținut să le mulțumească celor care au semnat și în susțin la conducerea Gărzii de Mediu.

VĂ MULȚUMESC celor care ați semnat și celor care o să semnați pentru susținerea candidaturii mele la Garda Națională de Mediu!

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis, în ultimele zile și săptămâni și luni, încrederea voastră! Și vă mulțumesc pentru această nouă mobilizare, de susținere a candidaturii mele pentru ocuparea funcției de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Mi-am depus candidatura în cadrul procedurilor interne din USR, considerând că experiența și competențele pe care le-am dobândit în aproape două decenii de luptă civică și apoi politică pentru apele și pădurile noastre și pentru un aer curat mă recomandă și mă vor ajuta să fac din Garda de Mediu principala instituție de protecție a viitorului nostru sănătos în România.

Semnăturile voastre, cele de până acum și cele care, bănuiesc, se vor mai strânge pe petiția de susținere lansată pe platforma Declic, îmi întăresc convingerea că dacă voi primi această nominalizare o să am în voi partenerii și colaboratorii necesari să facem curățenie, la propriu și la figurat, în domeniul mediului!

Vă mulțumesc, așadar, încă o dată. Pentru că singur n-aș avea cum să duc lupta pentru apele, pădurile și un aer mai curat pentru noi, copiii și nepoții noștri!”, a sustinut Gotiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *