Alin Tișe: ”Orban și acoliții lui nu înțeleg realitățile Ardealului. Mă declar liber față de orice personaj care conduce PNL la nivel central”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a continuat atacul la adresa liderilor PNL la nivel central, care au negociat ca funcția de prefect a județului Cluj să meargă la UDMR, în detrimentul organizației PNL Cluj.

Tișe a susținut la un Realitatea FM Cluj, astăzi, că decizia de a numi un prefect de la UDMR la Cluj este o palmă dată clujenilor, ardelenilor și organizației PNL Cluj. Acesta a precizat că va continua ofensiva împotriva conducerii centrale.

Scaunul vicepreședintelui UDRM,  Vakar Istvan, scârțâie

Tișe a declarat că va propune ca în următoarea ședință din martie schimbarea vicepreședintelui din fruntea forului județean.

„Nu era în responsabilitatea mea directă numirea prefectului, această numire a fost făcută de Guvern, dar practic ea a fost făcută după ce PNL în conducerea centrală a decis ca acest post să aparțină UDMR urmare a negocierii politice.

În ceea ce mă privește am făcut ceea ce e omenesc posibil să schimb această decizie, dar din păcate nu am reușit, așa că astfel UDMR a propus prefectul de Cluj și Guvernul s-a conformat și a făcut această numire.

În opinia mea este o palmă dată clujenilor, ardelenilor și filialei Cluj a PNL, iar din acest punct de vedere îmi exprim scuze public clujenilor pentru această decizie întrucât PNL Cluj era îndreptățit să aibă acest prefect. Voi continua din postura pe care o am de președinte a CJ Cluj să lupt pentru oamenii acestui județ, iar în prezent analizez posibilitatea ca în ședința din martie să propun forului județean schimbarea vicepreședintelui UDMR de la Consiliul Județean. Consider că din acest punct de vedere în calitatea mea de președinte trebuie să fac tot ceea ce ține de mine pentru a apăra interesele Clujului și ale Ardealului”, a declarat Tise la postul de radio citat.

Tise a revenit asupra demisiei din PNL si va continua ca simplu membru

„Legat de demisia mea din PNL, am studiat legea și am ajuns la concluzia că această demisie echivalează cu pierderea mandatului de președinte a CJ Cluj, iar acest mandat pe care îl am îl datorez clujenilor și PNL Cluj, nicidecum nu îl datorez lui.

Începând de azi ca membru simplu al PNL această conducere nu mă mai reprezintă și mă declar liber față de orice personaj care conduce PNL la nivel central. Conducerea centrală a PNL este cea care aduce mari prejudicii acestui partid și datoria mea și a celorlalți este ca la următorul Congres acest partid să intre în normalitate și în parcursul firesc.

Aceși incompetenți care conduc vremelnic PNL-ul vor rămâne în istorie ca niște personaje de care nimeni nu o să își mai amintească nimic. Tocmai de aceea mă simt nereprezentat de actuala conducere a PNL la nivel central, în majoritatea lor și îmi cer scuze colegilor care poate
se simt jigniți.

Mă voi implica într-o platformă a viitorului acestui partid și sper ca toți oamenii valoroși care doresc restabilirea politicii și a dreptății, a performanței și a profesionalismului în acest partid să se implice în această platformă. Sper că alături de mine să vină mulți oameni din PNL pentru că nu doresc să dau satisfacție acelui grup mic care conduce acest partid”, a mai declarat liberalul clujean.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *