Clujeanca Adela Mîrza, președintele Partidului Alternativa Dreaptă, a participat la mitingul împotriva măsurilor de restricție și invocă o ”dictatura militaro-medicală impusă de Raed Arafat”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Clujeanca Adela Mîrza, președintele național al Partidului Alternativa Dreaptă (PAD), formațiune politică neparlamentară conservatoare, a participat astăzi la mitingul împotriva măsurilor de restricție decise de guvernul Cîțu.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Mîrza susține că România este într-o ”dictatură militaro-medicala insuportabilă”.

”Am ieșit astăzi la protestul împotriva măsurilor de restricție aberante impuse de guvernul Cîțu.
Am fost peste 500 de persoane la început iar către seară ni s-au mai alăturat și alții. Vom mai ieși și în zilele următoare până când guvernanții vor intelege și vor înceta să își mai bată joc de cetățenii acestei țări.
Protestul a fost al cetățenilor, nu al partidelor. Lumea s-a săturat de amatorismul acestui guvern și de dictatura militaro-medicală I(n)SUportabilă impusă de Raed Arafat.”, a scris Mîrza.
 
Partidul Alternativa Dreaptă este o formațiune politică care s-a format din fuziunea Partidului M10, fondat de Monica Macovei, și a cărei președinte a fost Mîrza după ce Macovei a plecat, cu Forța Moldova.
 
PAD a participat la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Nu face parte din Consiliul Local Cluj-Napoca sau Consiliul Județean Cluj dar în localități mici are primar și consilieri locali.
 
Nemulțumirea generală privește restricțiile care impun, în Cluj-Napoca, prin închiderea magazinelor la 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, plus interdicția de a mai ieșit din casă după ora 20.00.
 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *