Emil Boc, apel la calm și responsabilitate: „Nu lăsați garda jos. Putem câștiga această bătălie cu acest inamic invizibil împreună”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Primarul Emil Boc a făcut un nou apel la responsabilitate în această dimineață, într-o intervenție telefonică la Napoca Live, și i-a îndemnat pe clujeni să nu lase garda jos pentru că suntem în etapa finală a luptei împotriva coronavirusului.

„Anul trecut am fost la 9, acum suntem la 8.01. Am mai trecut prin așa ceva și am ținut situația sub control și o vom ține și acum. Adevărul e că avem o stare de oboseală în societate. Trăim vremuri grele, cei care o duceau greu, o duc și mai greu, pe de altă parte sectoare economice importante cum ar fi turismul, HORECA, industrii creative sunt la terapie intensivă, multe dintre ele. Ce ne trebuie acum este echilibru, calm și să fim solidari pentru a trece prin iadul acesta cât mai repede cu putință.

Nu putem trece decât dacă împreună facem ce trebuie să urnim căruța în direcția corecta. Mulțumiri medicilor, admirabililor soldați de pe front, care de peste un an de zile sunt în prima linie în bătălia cu inamicul acesta invizibil.

Situația paturilor la ATI este la limită, într-o situație cum nu am mai avut până acum, la limita superioară. E absolut nevoie să susținem soldații noștri de pe front cu un comportament responsabil.

La Cluj suntem cu cifra asta pentru că testăm mult și este corect să testezi pentru că așa izolezi și ieșim mai repede. Beneficiile le va avea Clujul pentru că vom fi printre primii care vom ieși din situația asta mai repede, prin cele două elemente, vaccinare și testare. Nu sunt alte căi în acest moment.

Este o stare de oboseală în societate, dar soluția nu este agresivitatea, nu este tensiunea, ci echilibrul. Suntem ca la maraton în această luptă cu coronavirusul acesta, acum ne apropiem de etapa finală și putem câștiga această bătălie împreună, așa cum am câștigat până acum. Nu lăsați garda jos, dragi clujeni, mențineți regulile existente, fiți solidari între voi, pentru că solidaritatea și compasiunea ne face mai buni pe fiecare dintre noi”, a declarat Emil Boc la Napoca Live.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *