Peste 20 de noi echipamente medicale ultramoderne, achiziționate pentru trei spitale clujene

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Consiliul Județean Cluj a recepționat 24 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie.

Acestea au ajuns deja la trei dintre spitalele aflate în subordinea forului administrativ județean, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Recuperare.

Valoarea celor 24 de aparaturi și echipamente medicale este de 3.401.056 de lei. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19.

Dotările recent livrate Spitalului de Pneumoftiziologie sunt două ventilatoare pentru Terapie Intensivă cu compresor integrat și monitorizare respiratorie avansată, un ventilator de transport, un fibrobronhoscop portabil cu modul de transmitere wireless pe monitor, cinci fibrobronhoscoape și două compresoare de aer pentru asigurarea fluxului dispozitivelor de tip High Flow Nasal Cannula.

De asemenea, la Spitalul de Pneumoftiziologie au mai ajuns un sistem de ventilație cu presiune negativă pentru încăperi, un lift pentru mobilizarea pacienților aflați în incapacitatea de a se mobiliza singuri, un aparat de răcire/încălzire a pacienților aflați în Terapie Intensivă, un aparat pentru terapia de substituție renală continuă și trei pulsoximetre fără fir.

Totodată, în dotarea Spitalului de Urgență pentru Copii au intrat două incubatoare și un aparat mobil de radiologie, iar Spitalul de Recuperare beneficiază de trei noi echipamente de oxigenoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *