Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop: ”Brătienii – arhitecți și constructori ai țării”

 

Dacă s-ar face un dicționar al marilor români și al marilor familii care au făcut unirea românilor, acest dicționar ar putea foarte bine să înceapă chiar cu numele de Brătianu. S-ar potrivi și alfabetic, fiindcă acest nume trebuie pus la început.

Înainte de a trece din această viață, Ion C. Brătianu, născut în 1821, onorat cu titlul de membru al Academiei Române, ar fi rostit următoarele cuvinte: „Mă voi răsuci în mormânt dacă voi, fiii mei, nu întregiți țara!”. Iar Ionel Brătianu a întregit țara. Era vorba despre asumarea conștientă de roluri și de împlinirea idealurilor naționale, nu de mărunte scopuri personale. Temeiul muncii concrete a fiului celui mare, Ionel, ales și el membru al Academiei, a fost dat de construcțiile făcute de el, de pasiunea de colecționar de cărți, de lecturile sale istorice, din care nu înceta să tragă învățăminte. A crezut o vreme că istoria îl va ajuta numai să cunoască viitorul, dar l-a ajutat și să-l construiască. Și dacă nu a putut să știe în detaliu viitorul – fiindcă acest lucru era imposibil – a reușit, prin lecturile istorice, să înțeleagă mai bine prezentul, în vederea construirii viitorului. L-a „răzbunat” însă fiul său, istoricul Gheorghe I. Brătianu (rezultat din căsătoria de-o clipă cu Maria Moruzi, văduva fiului domnului unirii), acela care avea să devină unul dintre cei mai mari medieviști români din toate timpurile. Evident, și în legătură cu acest ilustru fiu, membru titular al Academiei Române (mort ca martir la Sighet!), s-ar putea spune multe și numai de bine.

 

Ion C. Brătianu a construit Țara, mai precis nucleu ei solid, atunci când a făcut Revoluția de la 1848, când s-a dus la Düsseldorf ca să-l aducă pe principele Carol, când a pus bazele Partidului Național Liberal, când a condus timp de 12 ani cel mai solid și longeviv guvern al României moderne, când a militat pentru moneda națională, pentru independență, pentru transformarea României în regat. Fiul, Ionel, a fost învățat că, înainte de conduce țara și de a face politică, are nevoie de educație serioasă, de școală temeinică – de Școala de Poduri și Șosele – că, înainte de a-i îndruma pe români, trebuie să facă pentru țară un pod, un siloz, un drum.

 

Brătienii, liberalii Brătieni, ne-au dat o lecție desăvârșită de civism: nu există activism politic în limitele idealurilor personale, ci în lumina idealurilor publice, naționale; nu putem conduce țara, dacă nu am sădit un pom sau nu am făcut o casă, fiindcă nu ne crede nimeni. Brătienii, câștigând încrederea celor care le-au delegat puterea, au făcut nu o simplă casă, ci o casă cât o țară pentru noi, românii. Din acest punct de vedere, Brătienii au fost arhitecți și constructori ai României.

Evident, am putea deveni și cârtitori, am putea descoperi și fisuri în lunga istorie a familiei, i-am putea chiar huli pe unii dintre Brătieni – la aceasta ne pricepem foarte bine! – dar s-ar cuveni să ne abținem acum, când îi sărbătorim și să ne întrebăm, înainte de a semăna furtună, dacă noi am făcut ceva notabil și durabil pentru țară.

 

La două secole de la nașterea marelui Ion Brătianu este bine să ne aducem aminte, dar amintirea nu este de ajuns. Este necesar să învățăm din mesajul său. El a făcut România modernă, fiul a făcut România unită (întregită), nepotul a făcut portretul istoric și savant al României, iar alți Brătieni au contribuit la organizarea și funcționarea României. Toți trei au fost membri ai Academiei Române. Nicio familie de români neîncoronați nu a reușit să facă atât de mult pentru țară.

Ioan-Aurel Pop