Consiliul Național al PNL. Lucian Bode, ales secretar general, iar Dan Motreanu – prim-vicepreședinte

Politica nationala Slider

Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales, vineri, de Consiliul Naţional al PNL, în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, iar ministrul de Interne, Lucian Bode, în funcţia de secretar general al partidului.

De asemenea, senatorul Virgil Guran a fost ales în funcția de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Dan Motreanu a obţinut 736 de voturi „pentru”. Cinci voturi au fost anulate.

Lucian Bode a obţinut 606 voturi „pentru”, iar 40 au fost anulate.

Virgil Guran a obţinut 459 de voturi „pentru”, iar contracandidatul său, Vergil Chiţac – 129. Un număr de 50 de voturi au fost anulate.

În cadrul reuniunii Consiliului Naţional, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-a retras candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, iar parlamentarii Ben Oni Ardelean şi clujeanul Sorin Moldovan de la cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale

Lucian Bode a fost singurul candidat la funcţia de secretar general al PNL.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă, care era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională, a fost ales preşedinte al partidului, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din această funcţie.

Tot pe 2 aprilie, Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *