Ieșeanul Vlad Mercori, consultantul care a stat în spatele campaniei lui Sabin Sărmaș, spune că Cluj-Napoca are probleme de oraș vestic.
Într-un interviu acordat Apuseni Info, Vlad Mercori a detaliat ce s-a întâmplat cu candidatul independent Sabin Sărmaș (foto) în campania electorală pentru alegerile locale, cum s-a ajuns ca acesta să ia 30 la sută. Acesta a mai explicat că la Cluj sunt probleme de oraș vestic și că Emil Boc e un primar care a făcut treabă la Cluj-Napoca.
”Clujenii sunt foarte diferiți de ieșenii mei. La sfârșitul anului trecut Sabin mi-a zis că lucrurile stau altfel și nu l-am prea crezut. Am stat la Cluj câte două săptămâni în martie și aprilie și aproape toată luna mai până în iunie. Mi-am dat seama pe parcurs că avea dreptate. La Iași în campanie scoți toate armele indiferent de calibru după cum l-ați și putut vedea pe Marius Bodea pe Tiktok. La Cluj e altfel. Orașul a beneficiat de investiții imense iar Boc, una peste alta nu a facut o treabă rea, mai ales dacă îl raportăm la ce a mai existat prin politica românească. Cred că dacă îl băteam, istoria ar fi rămas blânda cu el. Nu știu cum va fi dacă va fi nevoit să ducă mandatul ăsta până la final.
Clujenii au deja probleme de oraș vestic, de exemplu zone verzi, piste de biciclete, etc. Dacă vii la Iași, noi încă avem probleme de oraș post-sovietic: nu avem stadion, nu avem Sală polivalentă, vrem să nu se mai fure la cărbunii cu care alimentăm caldura centralizată, etc.
Sfatul lui Mercori post-campanie
Sabin Sărmaș a fost acuzat de Emil Boc că a folosit ”armate” de drone împotriva lui, în campania electorală, dar adevărul este altul.
”30% a fost un rezultat foarte bun, dar trebuie sa fim onești cu noi înșine: nu e o victorie. Mai e de muncă. Cine credea ca Sabin nu ia peste 15% nu îl cunoștea. La fel cine mai crede acum că Sabin nu va ajunge primar. (…) Sfatul meu pentru Sabin? Să nu accepte nicio ofertă de a se înscrie în vreun partid și să găsească soluții astfel încât să rămânem toată echipa din campanie împreuna și pe viitor”, a mai spus Mercori, pentru Apuseni Info.
foto Media9.ro