Vance: Anularea alegerilor din România, cel mai bun exemplu al ”ameninţării din interior, retragerii Europei din cele mai fundamentale valori ale sale” / Decizia, pe baza suspiciunilor firave ale unui serviciu de informaţii

Politica externa Politica nationala Slider

Noul vicepreşedinte american J.D. Vance dă vineri anularea alegerilor prezidenţiale în România drept cel mai bun exemplu, într-un discurs la Conferinţa Securităţi de la Munchen (MSC), în Germania, al ”ameninţării din interior, retragerii Europei din cele mai fundamentale valori ale sale”, relatează Reuters. ”România a anulat rezultatele alegerilor prezidenţiale pe baza suspiciunilor firave ale unui serviciu de informaţii şi a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”, a afirmat el. Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, că România ”rămâne un aliat de încredere, ferm angajat în favoarea unei Uniuni Europene coezive, a unei NATO mai puternice şi a unui Parteneriat Transatlantic solid”.

 

Curtea Constituţională a României a anulat în decembrie alegerile prezidenţiale, după ce a acuzat Rusia de amestec în aceste alegeri.

”Am fost şocat ca un fost comisar european să apară la televizor recent şi să pară încântat că Guvernul României a anulat un întreg scrutin”, a declarat Vance.

Documente declasificate de către Consiliul Naţional de Apărare a Ţării (CSAT) înainte de anularea alegerilor arătau că România a fost ţinta unor ”atacuri ruseşti hibride agresive” în perioada scrutinului.

Vicepreşedintele american a declarat că, în decembrie, România a anulat rezultatele alegerilor prezidenţiale” pe baza suspiciunilor firave ale unui serviciu de informaţii şi a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.

”Acum din câte înţeleg, argumentul a fost că dezinformarea rusească a infectat alegerile româneşti, dar le-aş cere prietenilor mei europeni să aibă o perspectivă”, a declarat numărul doi american.

”Puteţi crede că este greşit ca Rusia să cumpere publicitate pe reţele de socializare pentru a vă influenţa alegerile. Noi credem, cu siguranţă. Puteţi să o condamnaţi şi pe scena mondială, dar dacă democraţia voastră poate fi distrusă cu nişte publicitate de la o ţară străină de 100.000 de dolari, atunci nu era prea puternică, pentru început”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *