Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, mută discuțiile cu cetățenii din mediul online direct în cartier. Miercuri, 14 octombrie, de la ora 17:00, acesta îi invită pe locuitorii din Mănăștur la o întâlnire în aer liber, organizată la baza sportivă „La Terenuri”.
Întâlnirea este dedicată în special celor care locuiesc în apropierea bazei sportive și vor să semnaleze probleme din zonă sau să propună soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.
„Vreau să aud ce te nemulțumește și ce idei ai pentru zona în care locuiești. Hai să discutăm despre strada ta și ce putem îmbunătăți”, a transmis viceprimarul Dan Tarcea.
Acesta își propune un dialog direct cu locuitorii, într-un cadru mai puțin formal decât audiențele organizate la Primărie.
„Vorbim des online. Miercuri, hai să vorbim și față în față!”, a adăugat TarceStabilește imaginea reprezentativăa.
Întâlnirea are loc miercuri, 14 octombrie, de la ora 17:00, la baza sportivă „La Terenuri” din Mănăștur.

