Vaccinare la liber, între orele 14-20, fără programare, pentru cine vrea. Persoanele peste 60 ani se pot vaccina oricând

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din 7 mai, se modifică modalitatea de prezentare la centrele de vaccinare, iar persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta la orice oră, fără programare, pentru vaccinare. Restul persoanelor care vor să se vaccineze, în afara acestui interval de vârstă, se pot prezenta fără programare, […]

Continue Reading

Patriarhul Daniel: Din 23 mai, sperăm să putem trimite din nou grupuri de pelerini, de preferinţă pelerini vaccinaţi, la Locurile Sfinte

Patriarhul Daniel a apreciat sâmbătă că este încurajatoare prezenţa credincioşilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim, amintind că anul trecut au participat doar clericii şi subliniind că relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populaţia Israelului şi este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor. Patriarhul a încurajat vaccinarea, […]

Continue Reading
Foto: Getty Images

Vaccinare împotriva COVID în peste 60 de cabinete ale medicilor de familie din Cluj-Napoca

Începând de săptămâna viitoare, marți, 4 mai, va demara campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie, iar la nivelul județului Cluj s-au înscris peste 60 de medici de familie. La nivel național sunt peste 3.000 de medici înscriși în acest program. „Medicii de familie vor începe să vaccineze pe 4 mai. Toată infrastructura logistică […]

Continue Reading

Italia a accelerat campania de vaccinare și a trecut de 20 de milioane de doze administrate

Italia a depăşit, sâmbătă, pragul de 20 milioane de doze de vaccin administrate. Astfel 20.111.976 de doze au fost utilizate până în prezent în Peninsulă, conform datelor furnizate de autoritățile sanitare italiene. Autoritățile italiene au informat că 14.084.097 de persoane au primit prima doză, adică 23% din populația totală, iar 6.027.879 au fost imunizate (10% […]

Continue Reading

60.000 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

CNCAV a anunțat, sâmbătă, că 60.017 de persoane au fost vaccinate în România împotriva Covid-19, în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 33.411 au fost vaccinate cu prima doză, iar 26.606 cu doza de rapel. Astfel, 48.587 de persoane au fost vaccinate cu ser produs de Pfizer, 5.724 cu cel de la Moderna, iar 5.706 […]

Continue Reading

La Cluj s-au vaccinat peste 6000 de persoane în ultimele 24 de ore

Numărul total al persoanelor vaccinate la nivelul județului Cluj a ajuns la 261.389, dintre care 56.961 cadre medicale, 147.177 persoane eligibile în a doua etapă și 54.078 în etapa a treia. În ultimele 24 de de ore au fost vaccinate 6.306 persoane, dintre care 512 cadre medicale, 2.339 persoane eligibile în a doua etapă și […]

Continue Reading

Peste 255.000 de persoane s-au vaccinat la Cluj împotriva COVID-19

La nivelul județului Cluj s-au vaccinat în ultimele 24 de ore un număr de peste 6000 de persoane, iar numărul total de la debutul campaniei de vaccinare a ajuns la 255.083. Din numărul total, 56.449 de cadre medicale care au fost deja vaccinate, 144.838 persoane eligibile în etapa a doua a campaniei de vaccinare și […]

Continue Reading

Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! Clujenii se vor putea vaccina fără programare, în perioada 14-17 mai, la Sala Polivalentă

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizează, în perioada 14-17 mai, Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! Timp de trei zile, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca, dar și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer-BioNTech, în cadrul centrului de […]

Continue Reading

Ministrul Apărării anunţă un proiect-pilot de o săptămână: din 4 mai, centrele de vaccinare din cele 11 spitale militare vor fi deschise non-stop

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, anunţă un proiect-pilot de o săptămână pentru a ajuta campania de vaccinare. Din 4 mai, centrele de vaccinare din cele 11 spitale militare vor fi deschise non-stop, iar doritorii se pot vaccina fără programare. ”Începând cu săptămâna viitoare, începând cu 4 mai, încercăm un proiect-pilot de o săptămână, ca în spitalele […]

Continue Reading

Clujul va avea un maraton al vaccinării

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că vor fi organizate o serie de maratoane ale vaccinări. Organizarea unui maraton al vaccinării în Bucureşti, în perioada 7-9 mai, cu 40 de fluxuri de vaccinare la Sala Palatului şi 10 fluxuri la Biblioteca Naţională. Acesta a adăugat și că între 14-16 mai evenimente […]

Continue Reading