M10: Elefantii din sufragerie. STOP proiectului amnistiei si gratierii!

Reprezentantii partidului M10, formatiune fondata de Monica Macovei, a reactionat printr-un comunicat de presa cu privire la proiectul amnistiei si gratierii initiat de coalitia aflata la guvernare PSD+ALDE. 

Redam integral comunicatul celor de la M10, alaturi de petitia initiata de societatea civila:

Nici nu a ajuns bine la guvernare căci PSD-ul și-a dat arama pe față. Partidul condus de condamnatul Dragnea nu dorește, de fapt, nici binele poporului, nici propășirea lui (atât de des trâmbițate în campania electorală), ci doar propășirea personală, privilegii cât mai multe și atunci când li se întâmplă să ajungă în fața justiției și să fie condamnați pentru corupție să scape cât mai repede de pedeapsă.

Un astfel de demers, frate cu Marțea Neagră din 10 decembrie 2013, când aleșii aceluiași partid sinistru și-au votat superimunități, a încercat și ieri guvernul care a dorit aprobarea pe repede înainte prin ordonanță de urgență a două proiecte de lege ce vizau amnistia și grațierea colectivă, legi de pe urma cărora profitau pe lângă miile de condamnați penali și politicienii care ispășeau pedepse pentru fapte de corupție.

Grație intervenției Președintelui Iohannis, acești doi mari „elefanți” au fost opriți deocamdată. Tot astăzi, societatea civilă a protestat ieșind în stradă în toată țara. Salutăm inițiativa președintelui și a românilor care au ieșit să le spună „aleșilor” ca ei nu sunt de acord cu mașinațiile noului guvern. Ei nu au uitat Colectiv-ul! La un an de la tragedia în parte cauzată tot de aleșii PSD prin neglijență în serviciu (vezi autorizațiile eliberate de Piedone) au ținut să le reamintească acestora că așa cum atunci au schimbat guvernul Ponta, o vor putea face și acum. Vor sancționa orice abatere a noului guvern!  Scurtă este memoria PSD-iștilor, autorii morali ai tragediei în care au murit peste 60 de oameni, sau mare trebuie să le fie disperarea să încerce prin astfel de manevre încălcarea încă o dată a democrației, a principiilor statului de drept, sfidarea societății civile în general!

Acești oameni nu au limite! De aceea trebuie opriți cu orice preț, prin orice mijloace legale posibile. Protestul este o modalitate.

Partidul M10 nu a stat deoparte și a inițiat printr-un membru al său o campanie de strângere de semnături pentru oprirea  proiectelor privind amnistia și grațierea și a reușit să strângă peste 16.000 de semnături, pe care le va depune la guvern.

Am fost de la început și rămânem un partid antisistem atunci când sistemul este corupt și nu ne reprezintă. Vom lupta până la capăt cu mafia politică și facem apel și la dumneavoastră, societatea civilă, să ne sprijiniți în demersul nostru. Haideți să-i oprim să ne mai mintă, să ne fure, să ne manipuleze! Haideți  să-i trimitem acasă pe corupți, pe hoți și pe incompetenți!

Spuneți și voi STOP proiectului de amnistie și grațiere colectivă! Fiecare semnătură contează! Vino alături de noi! Împreună îi vom opri!

Petitia poate fi semnata aici: https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/stop-proiectului-de-amnistie?source=facebook-share-button&time=1484646464

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *