Senatorul Mihai Gotiu, surprins pentru a doua oara dormind in Parlament! Cum explica acesta incidentul

Senatorul USR Cluj Mihai Goțiu a fost surprins pentru a doua oară in timp ce adormise intr-o sedinta a Parlamentului, la doar câteva zile după ce a fost prins atipind la şedinţa celor două camere reunite pe bugetul pe 2017.

Contactat telefonic la emisiunea „Obiectiv”, de la Antena 3, Mihai Goțiu a afirmată că poza i-a fost făcută în timp ce clipea și a argumentat că era în pauză.

„Evident, mă odihnesc și eu. Eu am hotărât așa, să mă odihnesc puțin până când trece partea asta (…). Prefer să mă odihnesc în momente când totul trenează și să fiu atent în momentele în care contează”, a spus senatorul Mihai Goțiu.

Intr-o postare pe pagina sa oficiala de Facebook, senatorul Mihai Gotiu a venit cu explicatii despre acest al doilea incident:

Țin să le transmit pe această cale tuturor celor care încearcă să mă intimideze, că nu vor reuși. Să ne înțelegem, pentru faptul că am ațipit în timpul discutării bugetului, după mai multe seri și nopți de proteste nedormite, după sesiuni extraordinare și după discuțiile și susținerile reale a amendamentelor pe buget, din comisii, mi-am cerut scuze și m-am auto-sancționat. Atacurile însă au continuat. Pentru faptul că, în calitate de vice-președinte de Senat, l-am întâmpinat pe președintele României, Klaus Iohannis (pt. că d-nul Tăriceanu nu s-a ”coborât”), televiziunile și vuvuzelele de partid au reîncălzit mizeria cu fotografia cu tânărul boem care dormea în Vama Veche pe pet-uri de bere, deși se știa deja, dincolo de orice dubiu, că nu e vorba de mine în acea imagine.

Pentru că nu m-am ”cumințit” și ieri m-am bătut ca legea de adoptare a Ordonanței 13 să fie respinsă înaintea Legii de adoptare a Ordonanței 14, și pentru că luni seara mi-am ”permis” să-i interpelez pe miniștrii Educației și Cercetării pe tema ”reorganizării” consiliilor consultative, am devenit ținta unui nou atac, în care se pretinde că aș dormi în Senat (a se vedea imaginea de mai jos). Priviți cu atenție imaginea – e un print screen pe momentul în care clipesc (și în care orice om care clipește pare că doarme) ÎNAINTEA sesiunii de interpelări de luni seara. Priviți și minunați-vă, însă, câți parlamentari sunt în sală!!! Asta nu-i deranjează însă pe cei de la televiziunile și trollii PSD!

Pentru cei care au fost prezenți la ședință, știu că în timpul acesteia, în spatele meu au mai fost doi senatori, colegul Adi Wienner și un senator UDMR, care și-au susținut propriile interpelări. Cum de altfel, mi-am susținut și eu interpelarea, lucru care se poate verifica pe site-ul Senatului, la înregistrările cu transmisiuni în direct, de la minutul 118,30 (aici https://www.senat.ro/plen/266_13_Februarie_2017.mp4). Întrebați-i asta pe toți lingăii psd-iștilor de pe la televiziuni și de pe Facebook: cum poate citi cineva o interpelare și să și doarmă în același timp?

, , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *