Tăriceanu, referitor la retragerea sprijinului pentru Constantin: Nu s-a discutat acest lucru; plecăm de la premisa colaborării

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, duminică, după Delegaţia Permanentă, referitor la plecarea lui Daniel Constantin din şedinţă că ”puseurile de orgolii nu sunt fireşti”, dar că nu s-a discutat despre retragerea sprijinului politic în Guvern pentru acesta, precizând că în partid se pleacă de la premisa ”unei necesare colaborări”.

”Nu s-a discutat acest lucru pentru că, împreună cu colegii mei, plecăm de la premisa unei necesare colaborări în ALDE. Dacă cei care astăzi au plecat în mod demonstrativ din şedinţă doresc să purtăm o discuţie şi să revină la gânduri mai bune şi să respecte democraţia şi performanţa în partid nu văd de ce am face un astfel de gest. (…) Sprijinul politic nu-l dau eu personal, îl dă structura de conducere abilitată conform statului. O să vedem în perioada următoare. Eu cred că aceste puseuri de orgoliu nu sunt fireşti, dar fiecare până la urmă îşi modulează acţiunea cum crede de cuviinţă. Eu sunt un om care am avut în acţiunea mea politică,  ca principiu, o atitudine incluzivă şi nu excluzivă”, a afirmat Tăriceanu întrebat dacă Daniel Constantin mai beneficiază de sprijinul politic in partea ALDE.

Tăriceanu a spus că nu poate schimba comportamentul şi caracterul oamenilor, dar că se pot introduce ”reguli democratice mai clare care să ducă la decizii bazate pe votul majorităţii”.

”Ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare v-am explicat, acel moment l-am depăşit. Din păcate văd că pe parcurs această atitudine se repeată şi ca atare, singura soluţie pe care o am – eu nu pot să schimb caracterul oamenilor, nici comportamentul lor – dar putem să instalăm reguli democratice mai clare şi care să ducă până la urmă la decizii bazate pe votul majorităţii”, a precizat Tăriceanu.

Întrebat dacă există riscul ruperii ALDE în acest moment, Tăriceanu a spus: „Nu ştiu”.

„Nu există decât un singur partid, care este ALDE. Membrii care vor să continue şi să respecte până la urmă regulile statutare şi de democraţie, merg înainte. Şi, cu cât sunt mai mulţi, cu atât mai bine”, a adăugat copreşedintele ALDE.

În ce priveşte afirmaţiile lui Daniel Constantin legate de faptul că şedinţa Delegaţiei Permanente ar fi fost nestatutară, Tăriceanu a afirmat că Statutul ALDE a fost respectat.

”În situaţia în care unul din preşedinţi se opune organizării unui Congres sau altor decizii importante, atunci sigur că este datoria şi obligaţia statutară a forului celui mai important de conducere între congrese, care este Delegaţia, să se convoace. Statutul prevede ca jumătate plus unu din organizaţiile teritoriale care doresc convocare să o poată face. Şi astăzi au fost în mod statutar 111 membri din cei 185 ai Delegaţiei Permanente, drept pentru care am hotărât organizarea Congresului extraordinar în ziua de 21 şi ţinerea Congresului ordinar în ziua de 22. Congresul ordinar va avea două puncte importante pe ordinea de zi – dezbaterile politice şi adoptarea unor documente. (…) A doua componentă – alegeri pentru structurile de conducere la nivel naţional”, a explicat Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit sala în care se desfăşura Delegaţia Permanentă a partidului, împreună cu un grup de membri ai conducerii, aceştia susţinând că şedinţa este nestatutară.

Daniel Constantin şi-a motivat gestul prin faptul nu au fost convocaţi toţi membrii de drept ai Delegaţiei Permanente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *