Fostul vicepremier Vasile Dîncu afirmă pe pagina sa de Facebook că Strategia generală de descentralizare promovată de Guvern reprezintă un pas mare pentru reforma administrației și îi felicită pe prim-ministrul Sorin Grindeanu și pe vicepremierul Sevil Shhaideh pentru acest demers.
„Strategia generală de descentralizare a fost promovată de Guvernul României. Este un pas mare pentru reforma administrației. Strategia trebuia aprobată înainte vreme de vreo trei premieri care au fost la Palatul Victoria, înainte de Sorin Grindeanu. Fiecare dintre ei s-a codit, nu a avut curajul, a fost păcălit de consilieri sau consultanți”, a scris Vasile Dîncu.
Potrivit fostului vicepremier, mai sunt multe de făcut pentru că încă nu se vor descentraliza competențe, ci ministerele sunt obligate să analizeze posibilitatea de a descentraliza ce este rațional și funcțional.
„Dar nu se va rupe țara, asta este foarte sigur, nici Transilvania nu va trece granița la unguri. Maximum se vor pierde niște sinecuri la București. Dar cele două ținte principale vor fi benefice pentru România: 1. Realizarea transferului de competențe de la nivel central la nivel local care să permită consolidarea aplicării principiului subsidiarității; 2. Eficientizarea exercitării competențelor descentralizate pentru asigurarea de servicii publice de calitate pentru oameni. Felicitari, Sevil! Jos pălăria, Sorin Grindeanu!”, a transmis Vasile Dîncu.
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, Strategia generală de descentralizare, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Strategia vizează oportunitatea transferării de noi competențe de la nivel central la nivelul autorităților locale, în șapte domenii: agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educație – activități extrașcolare, tineret și sport.
„Am adoptat Strategia Generală privind Descentralizarea. Strategia se referă la descentralizarea competenţelor în şapte domenii, respectiv agricultură, educaţie, sănătate, cultură, mediu, tineret şi sport şi turism. Astfel, în conformitate cu calendarul aflat la această strategie, în termen de trei luni de la data adoptării strategiei, toate ministerele de linie vor adopta analize de impact cu privire la strategiile în domeniilor lor, iar în maximum şapte luni, în funcţie de analizele de impact şi analizele de oportunitate pe care fiecare minister le va face, se vor adopta legile sectoriale pe fiecare domeniu de descentralizare”, a anunţat vicepremierul Sevil Shhaideh.
Ea a precizat că pe Agricultură este vorba despre descentralizarea implementării politicilor cu privire la amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriilor rurale, avizele şi autorizările în privinţa desfăşurării activităţilor agricole, în domeniul Culturii avizarea concesionării dării în folosinţă sau avizării intervenţiilor la monumentele istorice de clasă B, în Turism la oportunitatea transferului cu privire la emiterea brevetului de de turism şi testarea ghizilor, clasificarea structurilor de primire turistică, autorizarea plajelor turistice, avizarea documentaţiilor tehnice privind construcţiilor din domeniul turismului.
De asemenea, potrivit strategiei, în domeniul protecţiei mediului descentralizarea se referă la elaborarea strategiilor în domeniul protecţiei mediului, la parcurgerea procedurilor privind actualizarea şi revizuirea avizelor, acordurilor, autoritzaţiilor de mediu, realizarea lucrărilor de întreţinere şi ecologizarea plajelor turistice, în Sănătate la descentralizarea activităţilor desfăşurate de direcţiile de sănătate publică, respectiv încheierea contractelor cu cabinetele medicilor de familie, coordonarea unităţilor sanitare din reţeua autorităţilor locale, în domeniul educaţiei la descentralizarea activităţilor extraşcolare care se desfăşoară în palatele copiilor sau cluburile copiilor, iar în Tineret şi Sport la descentralizarea activităţilor care se desfăşoară în taberele şcolare, în cluburile şcolare şi cluburile sportive.
„Autorităţile locale vor primi competenţe exclusive de implementare. Tot ceea ce ţine de reglementări naţionale, control, inspecţie rămâne atributul exclusiv al autorităţilor centrale. Avantajul descentralizării, aşa cum a fost repetat, este de aducere a tuturor serviciilor publice mai aproape de cetăţeni”, a mai spus Shhaideh.
Ea a fost întrebată dacă au autorităţile locale personal pregătit pentru aceste competeţe.
„În acest moment nu vorbim de competenţele pe care le au astăzi autorităţile locale, ci de pregătirea procesului de descentralizare. (…) În acest moment vorbim doar de analizele de impact, apoi de legile sectoriale. Probabil că desfăşurarea acestor competenţe de către autorităţile locale le discutăm începând de la anul”, a precizat vicepremierul.