USR ii cere lui Dohotaru sa demisioneze si din Parlament

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Filiala Cluj a Uniunii Salvati Romania ii solicita public deputatului Adrian Dohotaru sa demisioneze si din functia de parlamentar, pe care a ajuns de pe listele USR, dupa ce si-a prezentat demisia din partid. 

„Regretăm profund decizia intempestivă a colegului nostru Adrian Dohotaru de a părăsi USR prin invocarea unor incompatibilități doctrinare. Vocile tuturor, indiferent de orientare, sunt binevenite și chiar necesare într-o grupare politică precum USR, pentru a putea contribui la echilibrul și consensul fără de care modernizarea României nu poate demara.

Am fi vrut să putem continua împreună drumul deschis în decembrie 2016. În ciuda celor susținute de Adrian, USR rămâne o grupare incluzivă, deschisă tuturor orientărilor doctrinare, formată din oameni care respectă principiile care ne-au adus împreună: respectul pentru drepturile omului, onestitate, integritate, și dorința de a contribui la dezvoltarea și europenizarea României.

Adrian Dohotaru a contribuit în acest an cu multe idei care s-au transformat în proiecte USR, susținute de colegii din filială și din grupul parlamentar al USR. Aceste proiecte, bazate pe valorile noastre comune, vor continua să fie promovate și dezvoltate de către noi.

USR și-a propus de la bun început să contribuie la schimbarea clasei politice, iar toți cei care au candidat pe listele noastre și-au asumat acest obiectiv. Astfel considerăm că declararea demisiei din partid, iar nu și din Parlament, este o mișcare în profundă contradicție cu idealurile asumate de candidați. 

Sperăm ca Adrian Dohotaru să revină asupra deciziei de a părăsi USR, formațiunea politică care l-a propulsat în Parlament.

În caz contrar, îi cerem să își respecte promisiunile față de colegi făcute la nominalizarea lui drept candidat al USR și să ia și decizia morală a demisiei din poziția de deputat al Parlamentului României. Pentru USR, promisiunile nu sunt simple cuvinte. Promisiunile reprezintă un contract care are ca scop reclădirea încrederii cetățenilor în cei pe care i-au votat să-i reprezinte”, se arata intr-un comunicat al USR Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *