Consultantul politic Cozmin Guşă a făcut o analiză tranşantă despre cum va arăta anul politic 2018, iar în opinia sa președintele Klaus Iohannis va avea parte de multe provocări din partea oponenților săi politici în viitorul an, în timp ce şeful PSD Liviu Dragnea va trebui să-și negocieze funcția de șef al social democraților pe parcursul următoarelor 12 luni, potrivit ŞTIRI PE SURSE.
„Când la finalul lui 2016 avertizam că anul 2017 va fi pentru România megaprovocator, iar în contextul apariției lui Trump, ca lider al hegemonului, lumea va intra într-o turbulență majoră, chiar îmi imaginam că nesiguranța care rezida de aici va determina măcar predictibilitate la nivelul acțiunilor vectorilor puterii românesti. Ce a fost în 2017 am resimțit negativ cu totii deja, așa că va sugerez acum să analizăm provocările lui 2018 la care vor fi supuși principalii vectori ai puterii , în contextul regresiv deja creat”, a spus consultantul politic Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
Consultantul politic a făcut o scurtă previziune pentru fiecare personaj de la vârf. Pe lângă marile nume politice, Cosmin Guşă a vorbit şi despre provocările pe care le prevede anul 2018 pentru şeful CCR, Valer Dorneanu, dar şi pentru şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Redăm integral această analiză:
Klaus Iohannis
– ca președinte al unui stat din clubul euratlantic, Klaus Iohannis va avea ca principală provocare menținerea unui climat intern care să ne poată califica în continuare ca membri legitimați ai noii construcții europene, cu obiectiv de parcurs, preluarea președinției UE în 2019;
– Lupta explicită împotriva exceselor antidemocratice ale PSD-ALDE nu îi va mai fi suficientă, Iohannis fiind obligat să își demonstreze concret atât eficiența prezidențială prin poziții și proiecte implementabile imediat, dar și calitățile de negociator în bilateralele cu SUA, Rusia, China, Germania, Franța (plus poziționarea în dosarul trumpismului #IERUSALIMCAPITALĂ!), ce vor aborda România cu propuneri concrete, în contextul redesenării alianțelor în regiune.
Călin Popescu Tăriceanu
– după ce în 2017 a „călărit”, cu succes în sondaje, conjunctură creată de „meciul antijustitie”, Tăriceanu va fi obligat să-și asigure frecventabilitatea în interiorul familiei liberale europene, fapt ce îi va crea o evidentă distanțare de linia PSD;
– Principala preocupare a susținătorilor săi, publici și nepublici (!), interni și externi (!), va fi construcția unei platforme prezidențiale pentru candidatul Tăriceanu din 2019, respectiv lărgirea bazinului electoral, fie spre dreapta (achiziții de vectori din PNL), fie spre stânga (negocieri cu PSD pentru Tăriceanu – candidat comun); în continuare, decizia strategiei pentru Tăriceanu va fi dictată de factorul extern.
Liviu Dragnea
– dacă nu va mai fi președinte al PSD, Dragnea va „sfârși politic în chinuri”, nici înțelegerile subterane nu-i vor mai funcționa, nici susținători onești nu va mai avea (reușind contraperformanța de a nu respecta nicio înțelegere pe care a parafat-o în ultimii ani!); provocarea majoră pentru politicianul Dragnea va fi deci negocierea funcției de șef al social democraților măcar pe perioada anului 2018, iar pentru a reuși asta este dispus să cedeze major;
– va încerca să-și uzufructeze funcția politică prin negocieri subterane cu oameni din noua justiție bulversată total, va forța numiri de șefi noi și loiali în Curți și Parchete, cu scopul disperat de a bloca/amâna avalanșa dosarelor sale penale, corespunzătoare totuși unui istoric incredibil de baron dispus la ilegalități și complicități bugetofage.
Mihai Tudose
– aflat sub presiunea majoră a echipei Dragnea de la partid, Mihai Tudose a reușit totuși „flotabilitate”, dar n-a putut încă nici să confirme, nici să construiască; are provocarea de a-și consolida statutul de prim-ministru prin proiecte generatoare de creștere sustenabilă;
– simpla rezistență la atacurile aripii penale din PSD nu-i va fi suficientă nici lui în 2018, va fi obligat la poziții publice care să sugereze mult mai mult decât un „joc la dublu pozitiv „, ci o delimitare netă de inițiativele distructive ale vectorilor majorității la adresa statului român; demnitatea de prim-ministru se plătește nu doar cu fidelitate la adresa majorității, ci mai ales cu corectitudine față de cetățenii onești și patrioți.
Valer Dorneanu
– ca președinte al Curții Constituționale, nu are doar misiunea de a influența blocarea demersurilor împotriva Constituției, ce vor fi la ordinea zilei în 2018 în confruntarea teribilă generată de majoritatea parlamentară actuală; în plus trebuie să convingă mediul informat că instanța noastră juridică supremă se desparte de „epoca Băsescu”, epoca în care deciziile CCR se luau pe baza șantajelor aplicate cu informații din dosarele SIPA sau din ascultările SRI ilegale, aplicate asupra judecătorilor CCR;
– Dorneanu trebuie să lămurească public istoria sa personală de fost lider PSD nepenal, deci nesupus șantajelor foștilor colegi, altfel suspiciunea unor complicități inerente va dinamita mandatul sau de președinte CCR, ce trebuie să fie echilibrat și dedicat intereselor românești profunde;
Laura Codruța Kovesi
– Anul 2018 va debuta cu acțiunea de demitere a șefei DNA, care va fi însă un demers mult mai greu de realizat decât își doresc inițiatorii penali; tocmai în această perspectivă provocarea lui Kovesi rezidă din felul în care va alege să se integreze cu strategia să de autoapărare în “strategia normalității în statul român”;
– Întărită în mod evident în urmă atacurilor nereușite ale clienților DNA, Laura Codruța Kovesi poate folosi acest atu chiar în planul consolidării carierei sale viitoare, însă doar cu condiția necesară de a prezența și asumă în mod (in)formal excesele unor personaje din DNA, chiar cu riscul devoalării unor “ghidonări” a respectivilor din partea vectorilor din puterea băsistă;
Eduard Hellvig
– provocarea instituțională pe care o are șeful SRI este de a asigura atât unitatea internă a instituției, de a livra suportul informațional entităților responsabile din stat într-o perioadă de război intern total, cât și de cuplare relațională cu structurile similare din statele cu interese de parteneriat/alianță cu România;
– interesul binomului toxic Dragnea-Tăriceanu de a-și subordona SRI în perspectiva prezidențialelor din 2019 va genera o presiune parlamentară asupra menținerii sale ca director SRI, iar provocarea personală a lui Hellvig pentru 2018 va fi alegerea procedurii legale și necesare pentru a demonta un atare demers;
Silviu Predoiu
– Șeful interimar al SIE, cu o prezență agregată la cârma instituției, are (înaintea probabilei pensionari din primăvara 2018) datoria de a anula suspiciunile mediului de putere românesc asupra jocurilor misterioase ale predecesorilor săi, în cel puțin 3 direcții neasumate geopolitic prin strategia de securitate națională, respectiv Rusia, Israel, Ungaria;
– Pregătirea unor dosare consolidate pentru posibilele negocieri urgente din 2018 ale României, generate de impunerea unei noi ordini mondiale și regionale, reprezintă provocarea majoră a SIE și a directorului Predoiu;
#REZIST
– Marea realizare a mișcării #REZIST a fost reinventarea CIVISMULUI românesc (reușită chiar cu contribuția excepțională a celui ce-l teoretiza și apoi deplângea pierderea sa în anii ‘90, Mihai Șora!); marea provocare pentru #REZIST în 2018 constă tocmai în refuzul politizarii acțiunilor sale, în “expedierea” către partidele politice a tuturor celor care au dorințe de agregare politică;
– Mișcarea poate rămâne salvatoare și folositoare depășirii crizei majore pe care o trăim, doar reprezentând în continuare strict interesele CETĂȚEANULUI APOLITIC, dar corect, responsabil și patriot, prezentând în plus public și proiecte administrativ – profesionale generate din expertiza dovedită a multor cetățeni ce militează public și dezinteresați de parvenire personală;
Mass-media
– Presa românească a ajuns azi să fie folosită și decredibilizata prin concurența dorinței de protecție mediatică a vectorilor puterii post ‘89, cu frică de șantaj și lăcomia patronilor media, ce au creat împreună un mediu de exprimare publică haotic, antinațional, deprofesionalizat; în 2017 a fost evidentă acțiunea patronatelor străine din mass-media de a “pescui în ape tulburi” și a-și genera profituri nemeritate, respectiv disperarea patronatelor românești de a-și folosi instituțiile media pentru negocieri obscure de salvare personală; rezultatul a fost evident lamentabil și nesatisfăcător atât pentru mentalul colectiv românesc, cât și pentru cei ce sperau inutil și naiv beneficii concrete din partea majorității penale; provocarea în 2018 pentru mass-media ar fi recoagularea într-o structură de reprezentară fundamentată pe o sumă de principii, necesare României în criza majoră, ce ar putea servi în mod onest atât consumatorului de media, cât și, pe termen mediu și lung, investitorului media interesat de succes onorabil.
