PNL face apel la judecătorii CCR să analizeze cu responsabilitate legile justiţiei

Politica nationala

PNL a făcut, vineri, un apel la judecătorii CCR pentru a analiza cu responsabilitate sesizările de neconstituţionalitate privind legile justiţiei, afirmând că poziţia exprimată de preşedintele Klaus Iohannis, în plenul CSM, trebuie sprijinită de întreg sistemul judiciar, potrivit MEDIAFAX

„Poziţia exprimată astăzi, în plenul CSM, de preşedintele Klaus Iohannis pentru independenţa Justiţiei trebuie sprijinită de întreg sistemul judiciar şi de toate forţele reformiste din societatea românească”, susţine Partidul Naţional Liberal, potrivit unui comunicat de presă.

Partidul Naţional Liberal a sesizat Curtea Constituţională atât asupra pachetului de legi care modifică Legile Justiţiei, cât şi asupra modificărilor aduse legislaţiei integrităţii, se arată în comunicatul transmis.

„Aşteptăm cu interes soluţionarea sesizărilor de neconstituţionalitate şi facem apel la judecătorii Curţii Constituţionale pentru a le analiza cu responsabilitate şi temeinicie. PNL a evidenţiat în argumentaţia transmisă CCR decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, ignorate de majoritatea parlamentară, care subliniază contradicţiile flagrante dintre reglementările propuse şi legea fundamentală”, precizează Departamentul de Comunicare al PNL.

Liberalii subliniază şi nevoia „iminentă” a societăţii româneşti de consolidare a integrităţii funcţiei publice, „spre deosebire de încercările sistematice ale actualei majorităţi PSD-ALDE de a o dilua”.

PNL spune că, în caz contrar, România riscă să aibă în mod recurent „accidente de tipul Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu, personaje direct interesate în soluţionare dosarelor penale de care sunt vizate, dispuse să se folosească în mod ilegitim de poziţiile oficiale deţinute pentru acest scop”.

A permite unor astfel de personaje să ocupe demnităţi publice în statul român la cel mai înalt nivel, împotriva tuturor practicilor similare din statele europene sau occidentale, nu reprezintă altceva decât o „pată nemeritată pe obrazul României”, susţin liberalii, potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *