Congresul extraordinar al PSD se desfăşoară, sâmbătă, la Sala Palatului, unde au venit peste 4.000 de delegaţi pentru a alege preşedintele executiv, secretarul general şi cei 16 vicepreşedinţi ai partidului, informează News.ro
Ordinea de zi a Congresului PSD cuprinde discursuri ale invitaţilor, raportul de activitate prezentat de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi prezentarea programului politic pentru perioada 2017 – 2020. În a doua parte a evenimentului vor avea loc alegerile. Preşedintele PES, Serghei Stanişev, a afirmat, la congres, că România are nevoie de ”leadershipul puternic şi democratic” al formaţiunii social-democrate. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că este onorat să participe la acest Congres şi a amintit de „circul” făcut de preşedintele Klaus Iohannis la numirea premierului PSD-ALDE anul trecut. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va susţine coaliţia PSD-ALDE atâta timp căt va simţi că ”acţiunile şi deciziile servesc binele comun”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat răspicat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, că vor duce până la capăt modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale şi că vor iniţia legi noi pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor de informaţii. Liviu Dragnea şi-a încheiat discursul susţinut la Congres anunţând că este dispus să meargă mai departe, ”indiferent de lovituri”, chiar şi împotriva celor din interior care sunt ”cele mai dureroase”, pentru a îndeplini toate obiectivele din programul de guvernare. El le-a adresat delegaţilor o serie de întrebări dacă doresc să continue împreună. ”Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”, a spus Dragnea în final, iar delegaţii i-au confirmat, aplaudându-l.
Liviu Dragnea şi-a încheiat discursul susţinut la Congres anunţând că este dispus să meargă mai departe, ”indiferent de lovituri”, chiar şi împotriva celor din interior care sunt ”cele mai dureroase”, pentru a îndeplini toate obiectivele din programul de guvernare. El le-a adresat delegaţilor o serie de întrebări dacă doresc să continue împreună. ”Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”, a spus Dragnea în final, iar delegaţii i-au confirmat, aplaudându-l.
”Indiferent de riscuri, indiferent de lovituri – cele mai dureroase sunt cele din interior pentru că pe duşmani îi şti şi-i vezi – dar o să trecem şi peste cele din interior, indiferent de lovituri eu vreau să merg în continuare fără ezitare pentru a îndeplini toate obiectivele din progamul de guvernare, pentru a închide odată cu abuzurile din această ţară şi pentru a ne recupera democraţia”, a scus Dragnea în finalul discursului său care a durat mai mult de o oră.
Dragnea a afirmat că ”indiferent ce spune unul sau altul” există şanse serioase de reuşită.
”Trebuie doar să nu avem ezitări. Dar, în acelaşi timp, vreau să ştiu dacă dumneavoastră vreţi acest lucru. Vreţi să continuăm? Aveţi curaj să rezistaţi la ce se va intâmpla în continuare?”, a spus Dragnea, iar sala i-a răspus un ”da” prelung.
”Nu aveţi ezitări? Vreţi să mergem împreună? Şi vă pun o ultimă întrebare – unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun, până la urmă suntem între noi: Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?, şi-a încheiat Dragnea discursul, iar delegaţii i-au răspuns ”Da” şi l-au aplaudat.
Cu vocea tremurând, Dragnea a adăugat: ”Atunci aşa va fi şi să nu vă îndoiţi niciodată”.
UPDATE 14:14 – Congresul PSD a adoptat cinci convenţii. Liviu Dragnea: Realizările vor rămâne şi viitoarelor guverne, ”dacă vor mai fi altele”
Congresul PSD a adoptat, sâmbătă, cinci convenţii propuse de Liviu Dragnea, acesta spunând că lucrurile care vor fi realizate prin proiectele pe care la va implementa PSD vor rămâne şi viitoarelor guverne, ”dacă vor mai fi altele”.
Convenţiile adoptate vizează următoarele teme: adoptarea monedei Euro (Liviu Dragnea vorbeşte despre anii 2023-2024), educaţia, cultura, egalitatea de gen şi România 2040 – principalele linii strategice pentru următorii 20 de ani.
Liviu Dragnea a promis investiţii în educaţie, sănătate şi cultură. El a spus că realizările vor rămâne şi viitoarelor guverne, adăgând ironic: ”Dacă vor mai fi altele”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, în discursul de la Congresul partidului, că se tot vorbeşte despre Proiectul de ţară, dar acesta nu există şi, de asemenea, nu există nici un scop naţional „căruia să îi dedicăm un ideal, care să ne liniştească”. El explică faptul că distanţa dintre România şi statele dezvoltate este foarte mare şi „nu poate fi recuperată cu paşi mici”.
„Se vorbeşte despre Proiectul de ţară cu dezamăgire şi reproş. De fapt, se vorbeşte despre lipsa (proiectului – n.r.). Nu avem un Proiect de ţară, nu avem un scop naţional căruia să îi dedicăm un ideal, care să ne liniştească, un obiectiv spre care să privim şi pe care să ne dorim să-l atingem. Eu spun că îl căutăm bine. Proiectul de ţară (…) se găseşte acolo unde nici nu te gândeşti să îl cauţi”, a declarat Liviu Dragnea.
El susţine că România s-a integrat în comunitatea europeană şi în comunitate Nord-Atlantică, dar a uitat să se integreze în ea însăşi.
UPDATE 13:28 – Dragnea: Vom întări Parteneriatul cu SUA. Ne-am respectat toate angajamentele militare, vrem şi beneficii materiale
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la congresul PSD, că actuala guvernare va întări Parteneriatul cu SUA, el subliniind că România şi-a îndeplinit angajamentele militare, iar acum doreşte şi beneficii materiale.
”Perspectiva noastră naţională asupra politicii externe – vom întări Parnteneriatul strategic cu SUA, dezvoltând puternic şi componenta economică. Avem un parteneriat foarte bun pe partea de Apărare, dar eu cred că această ţară, România, are dreptul să beneficieze şi de o componentă economică. Noi ne-am respectat toate angajamentele militare, vrem să avem şi beneficii materiale”, a afirmat Dragnea.
El a spus că guvernarea actuală vrea să construiască relaţii speciale în domeniul economic şi în industria de Apărare cu Germania, Franţa şi Marea Britanie.
”Noi am realizat, şi nu altcineva, obiectivul de 2% pentru Apărare. Nu vrem ca acest 2% să plece din ţară, vrem ca cea mai mare parte a echipamentelor militare să se producă în România”, a subliniat Dragnea.
”O dată pentru totdeauna trebuie să abordăm cu curaj, pragmatism şi cu continuitate uriaşul potenţial de dezvoltare pe care îl avem într-o relaţie de colaborare cu China. Absolut toate ţările doresc să aibă relaţii comerciale, economice şi au început să aibă, şi la noi pentru că unii şi alţii interpretează ei într-un fel sau altul, în condiţiile în care există deschidere foarte mare pe acea parte, au fost tot felul de şovăieli şi ezitări. Vreau să nu mai avem aceste ezitări, dar nici coaliţia, nici Guvernul României”, a precizat liderul PSD.
UPDATE 13:20 – Dragnea: Vom duce până la capăt modificarea legilor justiţiei şi a codurilor. Vom da legi noi pentru servicii
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat răspicat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, că vor duce până la capăt modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale şi că vor iniţia legi noi pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor de informaţii.
„În paralel, PSD va iniţia procesul de reaşezare constituţională şi funcţională a instituţiilor nedemocratice, care acum ceva timp şi-au uitat rostul şi locul în societate. Legile de funcţionare ale serviciilor secrete vor fi actualizate după standardele de transparenţă a omoloagelor europene. Comisiile parlamentare de anchetă îşi vor finaliza concluziile în cel mai scurt timp posibil, iar concluziile vor fi fructificate atât judiciar acolo unde va fi cazul – şi sunt convins că va fi cazul –, cât şi prin îmbunătăţirea cadrului legislativ privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că oamenii nu trebuie să mai fie supravegheaţi ilegal şi fără motiv, vorbind despre „un alt portocală” care nu trebuie să-i ia pe români în râs.
„Trebuie să vrem şi să ne propunem ca cetăţenii acestei ţări să nu mai fie supravegheaţi ilegal şi fără motiv. Atunci când spunem stat de drept să spunem domnia legi, pentru că asta înseamnă the rule of law. Domnia legii, nu domnia unei instituţii. Trebuie să avem siguranţa că nu vom fi luaţi în râs de un alt portocală”, a mai spus Dragnea.
UPDATE 13:10 – Liviu Dragnea: O să vă dau cel puţin opt motive pentru care trebuia să facem Congresul astăzi
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că există ”cel puţin opt motive” pentru care Congresul PSD trebuia făcut”, vorbind despre faptul că s-a încheiat primul an de guvernare, că există un nou Guvern, că trebuie stabilite metodele de punere în practică a programului de guvernare până în 2020, dar şi despre dezbaterile din spaţiul public care au căpătat ”o violenţă extremă”.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, că există ”cel puţin opt motive” pentru care Congresul PSD trebuia să fie făcut.
”De când ştiu eu, atunci când se anunţă Congres, toată lumea vrea să ajungă la Congres. Cum să nu îţi doreşti un Congres? Că se face pentru reglare de conturi. Vă dau cel puţin opt motive pentru care trebuia să facem Congres astăzi”, a spus Liviu Dragnea.
Acesta a spus că, şi dacă ar fi doar să se vadă mai des şi să vorbească mai des cu colegii merită făcut un Congres.
”Pentru că toţi suntem sub un asalt permanent şi este bine să vorbim”, a mai spus Liviu Dragnea.
Preşedintele UDRM, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, că formaţiunea pe care o conduce va susţine coaliţia PSD-ALDE atâta timp căt va simţi că ”acţiunile şi deciziile servesc binele comun”. În plus, acesta a afirmat că ”maghiarii nu sunt duşmanii României” şi nici ai românilor, iar dezideratele lor sunt transparente, cunoscute de 28 de ani, vizând păstrarea identităţii naţionale pe ”pământul natal”.
Kelemen Hunor le-a vorbil delegaţilor prezenţi la Congresul PSD despre nevoia de dialog şi nevoia unei viziiuni comune pentru ţară, de un program de ţară care să le asigure românilor predictibilitate.
”Sunt aici nu doar din curtoazie. Sunt aici din cel puţin alte două motive. În primul rând, cred în nevoia de dialog. (…) Cred în posibilitatea şi necesitatea unui dialog politic, indiferent de care parte a eşichierului politic ne aflăm. E nevoie de un dialog sincer şi sunt conştient că permanent vor apărea subiecte sensibile, chiar dureroase, dar convingerea mea este că trebuie şi putem să fim în stare să căutăm soluţii acceptabile pentru toată lumea”, a spus liderul UDMR.
Acesta a susţinut că PSD poartă ”cea mai mare responsabilitate” pentru că a câştigat alegerile.
UPDATE 12:06 – Tăriceanu a vorbit la Congresul PSD despre ”circul” făcut de preşedintele Iohannis la numirea premierului din partea coaliţiei, de ”dosarele scoase rapid de la sertar” de ”procurori-marionetă”
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la Congresul Extraordinar al PSD, că este onorat să participe la acest Congres şi a amintit de „circul” făcut de preşedintele Klaus Iohannis la numirea premierului PSD-ALDE anul trecut. Tăriceanu a spus că PSD-ALDE este într-o cursă împotriva ”statului paralel”.
„Dragi colegi, dragi delegaţi, este pentru mine o mare onoare să am posibilitatea să mă adresez în cadrul Congresului Extraordinar al PSD. Vă invit pentru început, însă, să vă amintiţi ceva care nu a trecut de multă vreme, şi anume momentul decembrie 2016. Vreau să va aduc aminte de tot circul făcut de preşedintele Iohannis la numirea premierului din partea Coaliţiei PSD-ALDE. Dosarele scoase rapid de la sertar de unii procurori-marionetă, aşa-numitele acţiuni la rupere, cum sunt cunoscute în limbajul de specialitate (…) Am înţeles că pentru Guvernul nostru nu vor urma zile simple şi din ceea ce am văzut de un an şi câteva luni încoace, iată că această impresie pe care o aveam atunci s-a confirmat din păcate. Eram şi suntem şi acum într-o luptă complicată împotriva statului paralel. Se pare că această cursă nu este o cursă de sprint de 100 de metri, este mai degrabă un maraton (…) Orice Congres este şi un moment de bilanţ, dar mesajul meu pentru dumneavoastră este acela că suntem pe un drum bun”, a declarat Tăriceanu.
El spune că echipa făcută cu Liviu Dragnea este una bună.
„Am făcut o foarte bună echipă cu Liviu Dragnea, care funcţionează foarte bine. Există o bună colaborare şi la nivelul parlamentarilor şi am convingerea că trebuie să continuăm împreună pe acest drum, trebuie să le transmitem cetăţenilor că avem convingerea că vom câştiga, îndreptând aceste lucruri strâmbe”, a continuat acesta.
Preşedintele PES, Serghei Stanişev, a afirmat, sâmbătă, la congresul extraordinar al PSD, că România are nevoie de ”leadershipul puternic şi democratic” al formaţiunii social-democrate.
”Dragă PSD, dragă Liviu, dragă Viorica, România are nevoie de leadershipul puternic şi democratic al PSD. Stabilitatea şi unitatea din partid sunt fundamentale pentru o guvernanţă de succes, iar o ţară condusă de PSD e benefică pentru toată Europa”, a afirmat Stanişev.
El a susţinut că PSD este un partid puternic, capabil să câştige alegeri.
”Majoritatea partidelor politice din Europa pot doar să viseze la rezultatele pe care le-aţi atins dumneavoastră la ultimele alegeri. Liviu înţelege provocările pe care le întâmpină Europa acum”, a adăugat preşedintele PES.
”Sunt fericit să văd aici atât de mulţi prieteni ai socialiştilor europeni. Mi-ar lua prea mult să-i enumăr pe toţi, aşa că am să trec la esenţă. Astăzi, în toate ţările, problema cea mai mare a cetăţenilor este cea a locurilor de muncă, a salariilor. Europa este nesigură. Ştiu că aţi avut un an politic deficil, dar politica este întotdeauna o conversaţie despre viitor, nu despre trecut şi aveţi toate precondiţiile pentru a face mai mult astfel încât oamenii să vadă că social-democraţilor le pasă”, a precizat, de asemenea, Serghei Stanişev.
Preşedintele PES a menţionat faptul că anul viitor România va exercita preşedinţia Consiliului European.
UPDATE 11:42 – Discursuri ale invitaţilor, raportul de activitate prezentat de Liviu Dragnea şi alegeri, pe ordinea de zi a Congresului PSD
Ordinea de zi a Congresuluii SD cuprinde discursuri ale invitaţilor, raportul de activitate prezentat de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi prezentarea programului politic al PSD pentru perioada 2017 – 2020. În a doua parte a evenimentului vor avea loc alegerile.
Congresul extraordinar al PSD care a început, sâmbătă, la Sala Palatului va cuprinde discursuri ale invitaţilor, printre care Călin Popescu Tăriceanu şi Kelemen Hunor.
Momentul invitaţilor va fi urmat de discursul preşedintelui PSD care vacuprinde prezentarea programul politic al PSD pentru perioada 2017- 2020, prezentarea proiectului ”România 2040” şi propuneri de convenţii şi rezoluţii.
Ulterior, vor fi discursuri ale candidaţilor care s-au înscris şi în partea a doua vor avea loc alegerile.
PSD alege preşedintele executiv, secretarul general şi cei 16 vicepreşedinţi ai partidului.
Pe clădirea Sălii Palatului este desfăşurat un banner de mari dimensiuni cu mesajul: ”România reunită”.
Înainte de a începe, Dragnea şi Dăncilă s-au plimbat prin sală, au dat mâna şi s-au îmbrăţişat cu participanţii.
Congresul a început cu intonarea imnului de stat.
La sosirea la Sala Palatului, Liviu Dragnea nu a făcut nicio declaraţie. De altfel, el urmează să prezinte un document programatic, despre care nimeni nu ştie deocamdată nimic din ce va conţine.
Inclusiv comisarul european Corina Creţu a venit la congres.
Este invitat şi liderul ALDE, partenerul de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu, care urmează să susţină şi un discurs.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, îi îndeamnă pe participanţii la congresul PSD la înţelepciune, la calm, la colegialitate şi să nu uite că vine şi ziua de luni şi să nu rupă rupă punţile dintre ei, pentru că vor deconta împreună.
”Le urez succes tuturor colegilor mei. Cred că fiecare din preşedinţii de organizaţii judeţene poartă în servieta sa bastonul de preşedinte al partidului, dar trebuie să fim buni colegi, să respectăm Statutul şi alegerile care au fost democratice şi să nu ne imaginăm că putem să stricăm această ordine în favoarea noastră şi în defavoarea partidului. (…) Românii aşteaptă de la noi să fim harnici şi competenţi la locul de muncă, şi nu să ne certăm între noi”, a declarat Firea.
Ea a adresat şi un îndemn colegilor de partid. ”Fac îndemn la înţelepciune, la calm, la colegialitate şi să nu uităm că vine şi ziua de luni. Dacă rupem punţile dintre noi, ce vom mai face de luni?”, a afirmat Gabriela Firea, precizând că vor ”deconta” totul împreună. Primarul Capitalei s-a declarat încrezătoare în colaborarea cu Guvernul Dăncilă.
Despre, protestatari, Firea a spus: ”Suntem o ţară liberă, dar nu trebuie să încurajăm un climat de ură, de jigniri. Au venit să protesteze faţă de ce? Noi aici avem o întâlnire de partid. Este o reuniune a unei formaţiuni politice şi este dreptul nostru să ne întâlnim. Această activitate este aprobată de Primăria Generală atât pentru ce se întâmplă în interiorul clădirii, cât şi pentru ce este în exterior. Atât timp cât aici este un eveniment legal aprobat, cred că toţi ceilalţi trebuie să respecte acest lucru.”
Peste 200 de persoane protesteaza sâmbătă în faţa Sălii Palatului, unde are loc Congresul PSD. Trei manifestanţi au fost luaţi de jandarmi, după ce nu ar fi respectat indicaţiile forţelor de ordine. Protestatarii scandează împotriva coaliţiei de guvernare şi cer demisia şefilor celor două camere ale Parlamentului. Ei strigă „Hoţii”, „Demisia”, „Să vă fie ruşine” şi „PSD ciuma roşie”.
În jurul Sălii Palatului a fost desfăşurat un dispozitiv de jandarmi. De asemenea, au fost amplasate şi garduri. În zonă sunt şi restricţii de circulaţie.
”Pentru a clarifica anumite aspecte privind prezenţa Jandarmeriei şi măsurile de ordine din zona Sălii Palatului, va informez că în baza Protocolului privind organizarea şi desfăşurarea adunării publice din data de 10 martie nr. 865/6/07.03.2018 aprobat de PMB, Jandarmeria are obligaţia ,conform legii, să asigure măsurile de ordine şi siguranţă publică”, este poziţia transmisă de Jandarmerie. ”În legătură cu incidentul de la sala palatului va informăm că 3 persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice pentru luarea masurilor legale, revenim cu detalii”, precizează Jandarmeria.
Chiar în faţa Sălii Palatului se află şi câteva mii de social-democraţi, în plus faţă de cei peste 4000 aflaţi în sală.
PSD se reuneşte astăzi în Congresul extraordinar, convocat în urmă cu mai puţin de o lună. Deşi membrii Biroului Permanent Naţional al partidului mai aveau mandat încă un an şi jumătate, s-a decis organizarea de alegeri pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţi, însă nu şi pentru preşedintele partidului. Pentru cele 18 funcţii candidează 23 de social-democraţi.
Astfel, pentru funcţia de preşedinte executiv şi-au depus candidaturile Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu şi Viorica Dăncilă.
În partid se vehiculează că Ecaterina Andronescu va anunţa chiar în congres că îşi retrage candidatura, în favoarea lui Nicolae Bănicioiu.
De asemenea, pentru funcţia de secretar general şi-au depus candidatura Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu.
Pentru funcţiile de vicepreşedinţi, pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov candidează Gabriela Firea şi Robert Negoiţă, iar pentru Regiunea Sud-Vest Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.
În Regiunea Muntenia candidează pentru funcţia de vicepreşedinţi Carmen Dan, Adrian Ţuţuianu, Şerban Valeca şi Cătălin Rădulescu.
În Regiunea de Sud-Est candidează Mirela Furtună şi Marian Oprişan, în timp ce în Nord-Est sunt Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase.
Pentru partea Nord-Vest sunt susţinuţi Doina Pană şi Gabriel Zetea, în Vest Natalia Intotero şi Mihai Fifor, iar în Regiunea Centru sunt Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif.
În ultimele zile, au fost tensiuni din cauză că luni Comitetul Executiv a stabilit unele reguli pentru depunerea candidaturilor, inclusiv obţinerea acceptului unei organizaţii a partidului. Au existat şi nemulţumiri din cauză că alegerea vicepreşedinţilor se face pe regiuni, şi nu de către toţi delegaţii la Congres. În final, vineri, CExN a validat toate candidaturile, inclusiv cele ”neconforme” – Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Codrin Ştefănescu, Cătălin Rădulescu.
Participanţii trebuie să aprobe modificarea Statutului PSD, astfel încât în BPN să fie 16 vicepreşedinţi, câte doi – un bărbat şi o femeie – pe fiecare regiune.
Toţi delegaţii vor vota preşedintele executiv şi secretarul general, cele mai mari şanse avându-le Viorica Dăncilă şi Marian Neacşu, care sunt susţinuţi de Liviu Dragnea. Pentru vicepreşedinţi, delegaţii vor vota pe regiuni, iar pentru majoritatea funcţiilor există un singur candidat.
Preşedintele partidului rămâne Liviu Dragnea, pentru această funcţie nefiind organizate alegeri. De asemenea, deşi iniţial Liviu Dragnea a susţinut că doreşte să ceară un vot de reconfirmare în funcţie la congres, în cele din urmă a spus că nu mai are de ce să ceară acest vot, pentru că organizaţiile judeţene au adoptat rezoluţii de susţinere a sa.
Comisia de numărare a voturilor este condusă de Claudiu Manda.
Actualul preşedinte executiv, Niculae Bădălău, nu candidează la nicio funcţie, însă Dragnea a anunţat deja că după cpngres îl va propune pe acesta pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Naţional.
”Eu nu fac compromisuri, nu am făcut niciodată”, a spus Bădălău sâmbătă în legătură cu desemnarea sa pentru preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Întrebat pe cine susţine la funcţiile de preşedinte executiv şi secretar general, el a răspuns: ”Doamna premier şi domnul Neacşu”. În legătură cu faptul că congresul PSD este cu final cunoscut, Bădălău a spus: ”Dacă e un congres cu final cunoscut, sunt oameni care au experinţă politică şi administrativă şi e normal, sunt oameni cu care am lucrat foarte mulţi ani”.