Parlamentarii PSD loiali liderului condamnat Liviu Dragnea fac scut în jurul acestuia!

Politica nationala Slider

Mai mulţi parlamentari PSD au făcut scut în faţa liderului Liviu Dragnea, după ce acesta a primit vestea condamnării la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Guvernul României a emis un comunicat de presă, semnat de Viorica Dăncilă, după condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, în care a criticat decizia instanţei şi a precizat că preşedintele Camerei Deputaţilor a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat.

Redăm integral conţinutul comunicatului: 

„Decizia instanţei de judecată în cazul preşedintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituţiei.   

Într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiţie, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alţii nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menţine şi după recursul din apel.

Cred cu tărie în nevinovăţia  preşedintelui PSD şi îl asigur de toată susţinerea mea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor – aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343.  

Consider că cei care cer demisia preşedintelui PSD înainte de pronunţarea unei decizii finale, încalcă grav Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează toate prezumţia de nevinovăţie. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleaşi. Vom realiza programul de guvernare şi vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor, uniţi şi puternici în faţa tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor”.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat şi ea.

„Partidul trece prin momente dificile. Așa cum am făcut și în alte momente grele, eu și colegii mei vom lua cele mai bune decizii.

Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor, își va duce la capăt mandatul încredințat de români și va pune în aplicare Programul de Guvernare.

De prezumția de nevinovăție trebuie să beneficieze orice român, până la o decizie definitivă.

În ciuda tuturor presiunilor, PSD va merge înainte pentru că avem o datorie față de toți românii. Deciziile trebuie sa le luam noi, in interiorul partidului, si nu sa fie fortate din exterior.

Am fost si raman un om de echipa. Acum se simte miros de “sange politic”. Unii, din afara echipei noastre, si care in mod evident ne sunt adversari, isi vor intensifica atacurile si ne vor lovi. Vor incerca sa profite politic. Depinde doar de noi cum vom sti sa gestionam acest moment: cu gandul la cei care ne-au votat sa aducem o viata mai buna romanilor si constienti de datoria noastra fata de echipa careia ii datoram onestitate, solidaritate, calm.

Niciodata nu voi vorbi din afara unei echipe in care am intrat de bunavoie. Ar fi un gest de lasitate. Stiam de la inceput ca vor fi momente de succes in politica dar si ore care ne vor testa caracterul. ‘Caracterul unui om se nu se arata in momentele de confort ci in cele de schimbari si controverse’, spunea Martin Luther King Jr.

Am dispret pentru cei care se gandesc doar la cariera si imaginea lor, parasind la greu familia din care fac parte. Au fost momente in care PSD si-a devorat liderii, prin jocuri de culise si nopti ale cutitelor lungi. Momente pe care, ulterior, partidul le-a decontat. E lucru dovedit, romanii nu empatizeaza cu tradatorii, sforarii si intrigantii. Suntem in an Centenar. Impreuna trebuie sa ne gandim mai mult la ceea ce ne uneste, decat la ceea ce ne dezbina”, e mesajul transmis de Gabriela Firea.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că social-democraţii vor fi alături de liderul PSD, după decizia instanţei supreme, pentru că „nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă”.

Foto © MEDIAFAX

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *