Întreaga clasă politică din România e de o ipocrizie ieșită din comun. Toți, dar absolut toți, indiferent de partidul din care fac parte. De ce spun asta tocmai acum, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare?
Pentru că niciun politician român nu zice ABSOLUT nimic de soarta referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, toți tac mâlc pe acest subiect de parcă n-ar fi existat deloc. Pentru că nu au niciun interes să zică ceva și să fie pus în aplicare, că mulți și-ar pierde posturile călduțe din Parlament. Tot aștept să văd o reacție din partea cuiva, din greșeală măcar, a unui lider politic pe această temă și nu vine nici una. Aștept în continuare că am răbdare, am doar 30 ani, sper că până la prima pensie să prind o reacție măcar.
Domnule Președinte Iohannis, de acel referendum nimic, acela nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră?
Pentru ce am ieșit atunci, într-o zi de toamnă târzie și friguroasă, pe 22 noiembrie 2009, în număr foarte mare să votăm trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300? Au votat totuși 53,52% dintre români, ce s-a întâmplat cu acel referendum VALIDAT și cu toate voturile strânse, le-ați pitit într-un sertar în bunul stil caracteristic românesc și veniți acum, în 2019, să ne invitați să ieșim la un nou referendum, deși pe primul nu ați avut curajul și bunul simț să îl puneți în aplicare? Ipocriților. Gașcă de ipocriți ce sunteți. Mi-e tot mai scârbă de ipocrizia care există în mediul politic din România.
Referendumul pentru Justiție va avea aceeași soartă ca referendumul din 2009, adică vom vota DEGEABA, nu se va întâmpla nimic și va fi pitit într-un sertăraș și el. Pentru că în România actuală referendumurile nu mai au nici o valoare.
Mai respectă cineva VOINȚA POPORULUI în țara asta sau vă faceți cu toții nevoile pe ea?