Remus Lăpușan demisionează din PSD Cluj și din Consiliul Județean Cluj

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Fostul președinte al PSD Cluj și fost consilier județean, Remus Lăpușan, și-a anunțat demisia din PSD și trece la PRO România Cluj, îndemnându-i pe toți cei care sunt animați de valorile social-democrate să îl urmeze.

Lăpușan și-a motivat demisia prin faptul că are un sentiment de neîncredere față de noua conducere care a preluat frâiele filialei clujene, iar conducerea slabă a PSD a ajuns să gireze pentru un intrus care își atacă proprii colegi și aleși locali, dar care nu îi reprezintă pe clujeni.

În urmă cu douăzeci şi şase de ani am intrat în PSD (PDSR) pentru valorile social-democrate, în care am crezut și în care cred și astăzi, pentru liderii și intelectualii de stânga care au condus PSD de-a lungul timpului, în primul rând pentru cei din Cluj care au contribuit decisiv la aderarea României la NATO și Uniunea Europeană, pentru tradiția social-democrată din Ardeal, de expresie occidentală.

Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii și comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali.

Am avut speranța, după 26 mai, că printr-un proiect de democratizare a PSD, vom reveni la optimizarea relaţiei de reprezentare şi democrație de partid care să nu fie pusă între paranteze de către un singur om dar se pare că actuala conducere nu a înțeles bine înfrângerea de la europarlamentare și a revenit la politica impunerii, în loc să asigure, statutar, alegeri libere.

Cluj-Napoca este un centru universitar de excelență, un oraș cosmopolit, care poate fi condus doar de lideri politici recunoscuți de comunitate, prin urmare resping orice asociere cu actuala conducere a PSD Cluj și îmi înaintez demisia atât din PSD cât și din Consiliul Județean Cluj.

Stânga trebuie reprezentată în Cluj și îi invit pe toți cei care sunt animați de valorile social-democrate să intre în proiectul PRO România Cluj și să fie pro comunitate, pro bun simț, pro expertiză profesională și pro Europa“, anunță fostul consilier județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *