PNL Cluj a câștigat un parlamentar clujean, fostul deputat PSD de Turda Cristina Buciu s-a înscris în rândurile liberalilor

Fostul deputat PSD de Turda, Cristina Burciu, s-a înscris astăzi în PNL Cluj și afilierea la grupul parlamentar al liberalilor.

Deputatul de Turda a trecut miercuri la grupul parlamentar al PNL, după ce la sfârşitul lunii octombrie anunţase că va vota învestirea Guvernului Orban, pe motiv că România trebuie să intre într-o zonă de stabilitate.

„Subsemnata Burciu Cristina, prin prezenta că aduc la cunoştiinţă faptul că, începând cu data de 4 decembrie 2019, îmi încetez activitatea în calitate de deputat al Grupului parlamentar al PSD şi voi activa în Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal”, se arată în informarea trimisă conducerii Camerei Deputaţilor de Cristina Burciu.

Cristina Burciu a anunţat la sfârşitul lunii octombrie că va vota Guvernul Orban, pe motiv că România trebuie să intre într-o zonă de stabilitate. În urma votului, deputata a fost exclusă din partid, în CEx-ul PSD.

Dincolo de culoarea politică a unui parlamentar, obiectivul oricărui ales este acela de a se asigura că acţiunile sale politice generează efecte pozitive pentru cetăţeni, şi nu invers. Vreau ca România să intre într-o zonă de stabilitate, vreau să nu fie pusă în pericol plata salariilor la finalul anului, pentru care e necesară rectificarea bugetară, vreau ca ratele bancare ale românilor să se menţină la un nivel rezonabil şi cursul de schimb să rămână în echilibru, vreau ca România să aibă buget de stat pentru anul viitor. Toate aceste lucruri nu se pot petrece câtă vreme România nu are un Guvern în funcţie”, a scris Burciu pe Facebook.

„Am decis să susţin învestirea în funcţie a Guvernului propus de Ludovic Orban, pentru că România nu îşi poate permite să intre într-o criză guvernamentală. Un astfel de caz ar însemna ca situaţia fiecărui român să fie afectată de instabilitatea generată de neînvestirea unui nou Guvern„, a mai anunţat ea.

Conducerea interimară a PSD Cluj o acuză pe Cristina Burciu de trădare.

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *