Fostul subprefect, avocatul Dan Codrean, candidatul Pro România Cluj la Primăria Cluj-Napoca! Are peste 15 ani de experiență în administrație

Dan Codrean, unul dintre cei mai implicați și activi membri în viața comunității clujene, este candidatul PRO România la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Atât din prisma profesiei sale de avocat, cât și din prisma faptului că timp de un an a ocupat funcția de subprefect al județului Cluj, Dan Codrean este un fin cunoscător al mecanismelor administrației publice locale, fapt dublat de cei peste 15 ani de experiență politică.

Pentru mine, Cluj-Napoca este locul în care m-am născut și care m-a format ca adult; este locul în care îmi cresc copilul și locul în care mi-aș dori să îmi văd crescând și nepoții. Simt că generația noastră poartă o responsabilitate enormă pentru acest oraș: noi suntem cei care decidem unde va fi Clujul peste 20 de ani: în topul orașelor europene din punct de vedere al calității vieții (cu tot ceea ce presupune – trafic decongestionat, creșterea puterii de cumpărare, viață culturală efervescentă, servicii sociale adecvate) sau ne limităm la a fi unul dintre cele mai moderne orașe din România, dar fără să depășim acest statut și să intrăm în următoarea ligă„, declară Dan Codrean, lider PRO România Cluj.

Programul de guvernare pe care îl propune Dan Codrean pentru municipiul Cluj-Napoca este canalizat pe patru direcții: administrație, infrastructură și urbanism, economie, societate, fiecare dintre acestea fiind dezvoltate din perspectiva internaționalizării. De la profesionalizarea personalului administrativ și până la digitalizarea serviciilor publice, de la crearea unor inele de circulație pentru decongestionarea traficului și până la punerea în valoare a arhitecturii istorice din centru, respectiv modernizarea fațadelor în cartiere, de la aplicarea principiilor economiei bazate pe cunoaștere și ale antreprenoriatului, până la modernizarea serviciilor medicale publice, de la crearea unui dialog real între mediul de afaceri și universități și până la adaptarea serviciilor sociale pentru nevoile reale ale celor aflați în situație de risc, toate acestea reprezintă proiecte de natură să propulseze municipiul Cluj-Napoca spre o etapă superioară de dezvoltare.

Sunt absolut convins că orice demers pentru a așeza Clujul pe harta orașelor importante din Europa (nu doar din punct de vedere al festivalurilor, așa cum este acum) trebuie abordat prin prisma principiilor inovației, care asigură eficacitatea și eficiența utilizării resurselor publice. Sunt un om al dialogului, iar profesia m-a învățat să privesc întotdeauna lucrurile din mai multe perspective pentru a putea avea o imagine amplă asupra realității și a putea găsi cele mai bune soluții. Îmi doresc foarte mult să creăm un spațiu public dinamic, interactiv și competitiv care să reunească toți actorii implicați în viața economico-socială. De exemplu, cred foarte mult în crearea unei platforme care să reunească organizațiile de elevi sau cele studențești cu angajatorii de top din Cluj-Napoca, pentru ca formarea profesională a tinerilor să fie adaptată nevoilor de pe piața muncii. Mai departe, încurajate de acordarea unor facilități fiscale, companiile pot contribui la modernizarea atelierelor și a laboratoarelor din instituțiile de învățământ. Lucrurile trebuie gândite din perspectivă sistemică, altfel nu facem decât să adâncim diferențele de dezvoltare a segmentelor economico-sociale!„, subliniază Dan Codrean.

Dan Codrean (38 de ani) este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, membru în Baroul Cluj din 2006, specialist în lobby și advocacy, mediator și arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj.

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *