Remus Lăpușan: „Bunăstarea multor vechi membri ai PD-L, în locuri de muncă publice la nivel de municipiu, este de-a dreptul nerușinată”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Canditatul PRO România Cluj la Camera Deputaților, Remus Lăpușan, critică administrația Boc pentru salariile uriașe pe care angajații din Primăria Cluj-Napoca le încasează lunar, făcând o paralelă cu alte primării ca Berlin sau Londra.

Liderul PRO România Cluj „bunăstarea multor vechi membri ai PD-L, în locuri de muncă publice la nivel de municipiu, este de-a dreptul nerușinată”.

„Citeam zilele trecute că Emil Boc are un salariu mai mare ca premierul Orban și nu aș putea să spun că îmi pare rău.

Mulți români compară Clujul cu Bucureștiul, fapt onorant pentru comunitatea noastră și cert este că în multe domenii suntem mai performanți ca Bucureștiul, de la educație, la calitatea vieții, entertainment și până la fotbal, unde suntem chiar campioni.

Însă atunci când aflăm că primăria Cluj-Napoca are mai mulți angajați ca primăriile din Berlin sau Londra, orașe de cel puțin zece ori mai mari, semnele de întrebare sunt evidente iar dacă este să comparăm și raportul șofer angajat al primăriei din Cluj-Napoca – medic clujean, cu raportul șofer angajat al primăriei din Londra – medic londonez, realizăm că bunăstarea multor vechi membri ai PD-L, în locuri de muncă publice la nivel de municipiu, este de-a dreptul nerușinată.

Vă invit să vă minunați – despre cât și cum sunt plătiți oamenii de partid (nu toți) ajunși directori sau simpli angajați ai primăriei Cluj-Napoca”, a declarat Lăpușan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *