22 ianuarie 2021
Ce leafă lunară ia președintele României și cât muncește? „Iohannis e nepăsător, rudimentar, simplist”

Ce leafă lunară ia președintele României și cât muncește? „Iohannis e nepăsător, rudimentar, simplist”

Te-ai gândit până acum cum este programul de lucru al unui preşedinte? Sau cum ar fi trebuit să fie. Jurnalistul român Cornel Nistorescu a spus la Marius Tucă Show faptul că nu s-ar fi gândit că şi Klaus Iohannis poate fi un personaj atât de nepăsător, rudimentar, simplist, potrivit MEDIAFAX.

Directorul ziarului Cotidianul, Cornel Nistorescu, a susținut că șeful statului muncește marți, miercuri cu pauză și joi.

Potrivit acestuia, Iohannis este nededicat poporului român. „Cine s-a gândit că şi Klaus Iohannis poate fi un asemenea personaj? Atât de nepăsător, atât de rudimentar, de simplist, atât de nededicat cauzelor poporului român. Atât de leneş. E un preşedinte leneş, ştii ce-I aia leneş?

Eu m-am întâlnit cu el, venind de la Orăştie. Eu am descris treaba asta şi am scris un articol atunci, “Mergeţi la serviciu, domnule preşedinte”. La ora 12 el era pe Râşnov, cu coloana. Vinerea. Aia înseamnă că el a plecat pe la 10. Deci el vinerea n-a muncit.

Două, trei săptămâni mai târziu, a trebuit să plec până la Cluj. Am plecat cu maşina luni şi era la Predeal. M-a oprit poliţaiul. De ce mă blochezi, de ce trebuie să stau? El venea de la Sibiu la ora 14. Deci ajungea în Bucureşti pe la 16-17. Deci el, vinerea o pârleşte, lunea o pârleşte, o sare. Şi miercurea se mai ducea şi la golf pe vreme bună”, a povestit Cornel Nistorescu, potrivit Mediafax.

Salariul lui Klaus Iohannis în 2020 este de 27.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *