Ce măsuri au fost luate la Spitalul CFR după incendiul din noiembrie 2020? Răspunsul prefectului Abrudean

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

În luna noiembrie 2020, un incendiu a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică dntr-o toaletă din incinta Secției de Interne de la Etajul I al Spitalului CFR din Cluj-Napoca.

Întrebat ce investiții s-au făcut la această unitate spitalicească după acel moment, prefectul Mircea Abrudean a explicat că au fost luate măsuri importante pentru a se evita o asemenea întâmplare tragică.

Au fost montate detectoare de fum, detectoare hibride de fum, respectiv monoxid de carbon și s-a schimbat corpurile de iluminat existente cu altele cu protecție la umezeală și antiexplozive.

„În urma incidentului în care un corp de iluminat s-a supraîncălzit și a ars s-au luat următoarele măsuri: S-a demarat înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu protecție la umezeală și antiexplozive;

S-a semnat un contract cu o firmă specializată pentru revizia tabloului de distribuție a curentului electric la nivelul spitalului; S-au montat sisteme de închidere cu electrovalve pe țevile de gaz din oficii.

S-a demarat montarea de detectoare de fum și detectoare hibride de fum și monoxid de carbon pe lângă cele existente”, a declarat prefectul Clujului, Mircea Abdrudean.

La un control al ISU Cluj, la data la care a izbucnit incendiul în interiorul Spitalului CFR, nu exista o autorizație de securitate pentru incendii. Prin urmare, spitalul a fost amendat cu 50.000 de lei.

Din fericire, nu au existat victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *