Congresul PNL va avea loc 25 septembrie! Orban: „Echipa mea este PNL” / Cîțu: „Este nevoie de alt tip de politician”

Politica nationala Slider

Liberalii au votat, duminică, la Consiliul Național al PNL, calendarul oficial al alegerilor din partid. Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie. Ludovic Orban și Florin Cîțu vor candida pentru șefia Partidului Național Liberal.

„Astăzi dimineață, prim-ministrul României și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al PNL. Salut acest anunț care dă drumul la o competiție în Partidul Național Liberal care sunt convins că va face bine PNL. Va fi o competiție de viziuni, proiecte, obiective care să arate românilor că PNL are capacitatea să ofere o bună guvernare. Salut, Florin, intrarea în cursă.

Am avut o discuție cu domnul Florin Cîțu și în mod evident va exista un gentleman agreement care să ducă la o competiție onestă, pozitivă, în care să arătăm bogăția de resurse umane a PNL și capacitatea PNL de a genera oferte de guvernare”, a spus Orban.

Principalele declarații ale premierului Florin Cîțu:

„Este cea mai frumoasă priveliște când te uiți la familia liberală. Este o onoare să fiu astăzi aici să împărtășesc această decizie.  Astăzi simt că e datoria mea să vă spun de ce am luat această decizie: pur și simplu, cred că este momentul. Am arătat că doar măsurile liberale reprezintă soluția. Au scos Romînia din criză cu fruntea sus. Cea mai mare creștere din UE iar estimările arată pozitiv. Am aplicat principii și valori liberale. Nu am crescut taxe. Am schimbat filozofia: am pus mai multe resurse la investiții. Am investit sume record de la buget și s-a văzut. Economia se bazează pe investiții. Investițiile sunt motorul unei guvernări liberale. Această guvernare liberală are misiunea de a asigura 8 ani de guvernare. Este nevoie de alt tip de politician. Vorbesc mai puțin și fac mai mult. Ce fac, fac bine. Împreună facem România liberală”.
 
Ludovic Orban și-a prezentat candidatura

„Am ales să candidez la un nou mandat pentru șefia PNL. Este o decizie pe care am luat-o greu. Nu pentru obiectivele mele de carieră. Am luat-o pentru că știu că în următorii ani PNL va avea o perioada grea pentru evoluția sa ulterioară. Vin în fața dvs. cu ceea ce știți despre mine. Sunt un om simplu, care m-am ridicat prin lupta mea, prin efort, prin deschiderea permanentă pe care am avut-o față de oameni.

Știți despre mine că nu există membru al PNL care să aibă nevoie de mine, care să vrea să comunice cu mine și care să nu poată vorbi cu mine.
Știți foarte bine despre mine că v-am privit cu respect pe fiecare dintre membrii PNL, indiferent de poziția din partid, iar pentru mine cea mai mare onoare este onoare de a fi membru PNL. Echipa mea este Partidul Național Liberal. Este fiecare membru PNL.

Am luat de multe ori decizii riscante, curajoase, pe muchie de cuțit. Vin cu fruntea sus în fața dvs. Și mă uit în ochii dvs fără să am de ce să las ochii jos. N-am câștigat alegerile parlamentare, e adevărat, dar să vă puneți întrebarea de ce? A trebuit să facem față celei mai grele perioade din istoria post-decembristă. Am trecut România prin pandemie. N-am reușit să câștigăm pentru că ne-a bătut pandemia. Candidez pentru un nou mandat de președinte al PNL dintr-un profund respet pentru destinul PNL. PNL are nevoie de o perioadă de modernizare.

În cei patru ani sunt mulți care nu au fost cu mine. Care au încercat să se poziționeze contra mea. Care au avut alte păreri și care de multe ori au influențat comunicarea publică cu efecte negative pentru PNL. La fiecare palmă pe care am primit-o am întors și celălalt obraz.

Am făcut lucrul astă pentru că noi toți suntem PNL. Fiecare dintre membrii PNL are o șansă la o carieră politică, cu o singură condiție, să nu facă rău Partidului Național Liberal.

Voi aveți destinul în mână. Votați așa cum credeți că trebuie pentru ca PNL să rămână cel mai important partid. Principalele puncte pe ordinea de zi a Consiliului Național au fost stabilirea procedurilor de alegeri în partid, stabilirea datei congresului şi convocarea acestuia„.

În perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. După alegerile din teriotoriu, până pe 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania internă pentru Congres. Comisia care se va ocupa de organizarea Congresului PNL va fi condusă de Theodor Stolojan, iar din echipă fac parte atât susținătorii lui Ludovic Orban cât și cei ai premierului Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *