O absolventă din Cluj, reprezentanta Comisiei Europene în România

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Comisia Europeană (CE) a desemnat-o miercuri pe Ramona Iulia Chiriac ca șefă a Reprezentanţei de la Bucureşti.

Aceasta va fi reprezentantă oficială a instituției europene în țara noastră sub autoritatea politică a preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, iar mandatul său va începe la 1 iulie.

Chiriac are cetăţenie română şi este diplomat de carieră, arată CE. Ea are o experienţă de aproape 20 de ani în afaceri europene, dobândită inclusiv la nivel local, în România.
Prin prisma funcţiilor pe care le-a ocupat, a dobândit competenţe solide de comunicare strategică şi de reprezentare politică, precum şi o cunoaştere aprofundată a contextului politic din România.

Aceasta este consul general al României în landul Bavaria din 2016 şi face parte din serviciul diplomatic român din 2008. Înainte de această experienţă de peste 10 ani în funcţii diplomatice, a lucrat în administraţia publică centrală şi locală din România, având atribuţii legate în special de pregătirea autorităţilor locale române pentru aderarea ţării la UE.

În cadrul Ministerului Integrării Europene din România a fost responsabilă în special de promovarea valorilor UE, de furnizarea de informaţii privind oportunităţile de finanţare, precum şi de diseminarea cunoştinţelor despre UE prin organizarea de conferinţe, seminare, campanii de informare şi ateliere.

Chiriac a absolvit Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Are două diplome de master, una în studii europene şi alta în studii de gen. CE are reprezentanţe în toate capitalele statelor membre ale UE şi birouri regionale la Barcelona, Bonn, Marsilia, Milano, München şi Wroclaw.

„Reprezentanţele sunt «ochii, urechile şi vocea» CE la faţa locului, în statele membre ale Uniunii Europene, interacţionând cu autorităţile naţionale, cu părţile interesate şi cu cetăţenii şi informând mass-media şi publicul cu privire la politicile UE. Şefii reprezentanţelor sunt numiţi de preşedintele CE şi sunt reprezentanţii săi politici în statul membru în care sunt detaşaţi”, mai indică sursa menţionată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *