FOTO. AUR Cluj-Napoca solicită ISU Cluj să intervină de urgență pentru consolidarea străzii Victor Papilian

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Alianța pentru Unirea Românilor, filiala Cluj-Napoca, solicită ISU Cluj să intervină de urgență pentru consolidarea străzii Victor Papilian din cartierul Europa și a dealului din proximitatea acestei străzi, afectate de lucrările imobiliare de la nr. 22-30.

„Precizăm că s-au făcut plângeri din partea cetățenilor și adrese oficiale, însă până la această ora nu s-a luat nici o măsură. Lucrările pe șantier avansează, dar sunt evidente probleme cu strada Victor Papilian, unde drumul și utilitățile au fost avariate. La fața locului am constatat/ fotografiat probleme legate de securitatea șantierului, crevase în solul care alunecă și crăpături în fațadele unor case din proximitate.
Amintim, în context, cazul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”, unde în timpul lucrărilor la Tetarom I dealul pe care era amplasat Parcul Etnografic a avut probleme asemănătoare (crevase în sol, deplasarea solului, afectarea caselor din muzeu) cu cele semnalate acum în cartierul Europa. Acolo s-a găsit, cu întârziere, o soluție. Aici ar fi bine să se intervină până nu este prea târziu.”, a transmis AUR redactiei Clujul Politic.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *