Cîțu: „A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român”

Politica nationala

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că soluţia pentru actuala situaţie politică trebuie negociată în interiorul coaliţiei, nu în afara acesteia, precizând și că PNL nu va negocia niciodată cu PSD.

Eu, Florin Cîţu, am intrat în politică şi am spus foarte clar că niciodată nu voi face un compromis cu PSD. PNL – şi eu atât timp cât sunt în PNL – nu va negocia cu cel mai mare duşman al poporului român. A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român. Orice soluţie pentru situaţia în care suntem astăzi trebuie negociată în coaliţia de guvernare, nu în afara coaliţiei de guvernare”, a spus premierul Florin Cîțu, într-o declaraţie susţinută înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PNL a subliniat că sunt „decizii importante de luat în perioada următoare” și a făcut apel la responsabilitate.

Avem decizii importante de luat în perioada următoare, PNRR va fi aprobat în următoarele săptămâni şi trebuie implementat, este vorba de aproape 30 de miliarde de euro, trebuie să avem actul normativ cu compensarea pentru facturile românilor la finalul anului – legea consumatorului vulnerabil – şi multe alte proiecte pentru care românii ne-au trimis în Guvern şi vom guverna. Repet, soluţia pentru situaţia actuală se află în discuţiile din coaliţie, nu în negocierile din afara coaliţiei„, a mai spus premierul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *