Florin Cîţu: „Am intrat în politică să schimb lucrurile. Eu vreau să rămânem la guvernare chiar şi cu această situaţie cu partenerii de la USR PLUS”

Politica nationala

Premierul Florin Cîţu a afirmat, duminică la Blaj, că a intrat în politică pentru a schimba lucrurile în bine pentru oameni şi a făcut referire şi la aspecte din copilăria sa, petrecută la ţară, care l-au determinat să susţină Planul Naţional de Investiţii (PNI). Acesta a adăugat că doreşte să rămână la guvernare, chiar şi cu această situaţie privind partenerii de la USR PLUS.

Cîțu a fost prezent la Blaj pentru ședința Colegiului Director Judeţean al PNL Alba, în care a vorbit despre moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal.

„Am intrat în politică să schimb lucrurile, să fac lucrurile mai bune pentru oameni. Eu când voi lua decizii, nu le iau să vă fac dumneavoastră un bine, vreau ca dumneavoastră să le faceţi bine românilor. Atunci când am văzut că interesul românilor este şantajat, printr-un alt proiect pentru care eu am arătat toată deschiderea, de la începutul acestui mandat şi o am în continuare, a trebuit să intervin. Pentru că, până la urmă,â trebuie să arăţi ceva după această perioadă şi, dacă nu creezi cadrul legal pentru toate aceste proiecte, nu ai ce să arăţi. Aş vrea să vă spun şi partea cealaltă, pe care nu am mai spus-o. Şi eu sunt, la fel ca foarte mulţi dintre dumneavoastră, un om care a crescut la ţară, copil, până la 18 ani, la munca câmpului. Nu am avut curent electric până în 1986. Iar în 1986 când am avut curent electric, nu a venit cineva să sape şi să pună stâlpi.

Nu, fiecare casă, erau vreo patru case acolo pe un deal, cinci pe un alt deal, şi ne-au spus: dacă vreţi curent electric, trebuie să vă faceţi singur stâlpii. Şi am fost şi am tăiat şi am săpat şi gropile, ca să avem curent electric. De atunci, că am tot văzut că se duc televiziunile ca să vadă unde am crescut eu, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Şi sunt perioade în an în care nu pot să ajung acasă cu maşina, de exemplu, pe drumul care este drum de ţară, dar este un dezastru. Şi merg pe jos. Şi părinţii mei, şi mama mea, Dumnezeu să o ierte, stăteau acolo şi nu ajungeau. Trebuia să iei tractorul ca să ajungi acasă. Să ştiţi că şi la acest lucru m-am gândit când am luat acea decizie”, le-a explicat Florin Cîţu, liberalilor la şedinţa de duminică a Colegiului Director Judeţean al PNL Alba, citat de news.ro.

Despre Planul Naţional de Investiţii.

„Faptul că există acest Plan Naţional de Investiţii nu înseamnă că acei bani vor fi imediat folosiţi. Acolo sunt criterii cum trebuie să fie folosiţi acei bani, cu criterii de transparentizare, cu criterii în care vom urmări cum se cheltuiesc banii, deci sunt lucruri pe care le-am făcut ca să mă asigur că banii nu sunt irosiţi. Trebuie să dai oamenilor o şansă. Dacă vor putea primarii să ia banii ca să facă facă proiecte, asta este altceva şi vom vedea, dar nu avem dreptul noi să le oprim această şansă românilor să se dezvolte. Şi aici a fost o parte din discuţie. Mai este o altă parte din discuţie, cu şantajul, ce mi s-a părut îngrozitor”, a explicat Cîţu.

Prim-ministrul a vorbit şi despre posibilitatea unui şantaj al colegilor de coaliţie cu privinre la unele proiecte care nu avea legătură cu PNL.

„Ce legătură are desfiinţarea Secţiei Speciale cu Planul Naţional de Investiţii? Nicio legătură. Dar dacă noi ne lăsăm şantajaţi de fiecare dată, nu mai facem nimic, iar o coaliţie nu poate să funcţioneze prin şantaj, orice s-ar întâmpla. Nu ai cum. Nu era acum, cedam acum, era un alt proiect şi aşa mai departe. Şi nu se ajunge nicăieri. Lucrurile astea trebuie ştiute, pentru că suntem într-un punct important politic în România”, a mai spus Cîţu.

El a adus în discuţie şi guvernarea şi a precizat că va fi una de durată.

Noi suntem la guvernare pentru că avem un parteneriat foarte bun cu preşedintele Klaus Iohannis. De aceea suntem la guvernare, acest parteneriat există şi vom rămâne la guvernare în viitor. Eu vreau să rămânem la guvernare chiar şi cu ceea ce v-am povestit, cu această situaţie cu partenerii de la USR PLUS. Avem aceleaşi obiective. Când am pornit astă iarnă, am scris lucrurile în programul de guvernare. De fiecare dată când a fost nevoie, am intervenit pentru a debloca o situaţie şi cred în continuare că încă putem, chiar dacă s-au aliat temporar cu, sper eu temporar, cu un partid extremist, de sorginte fascistă, cred că există în continuare cale de împăcare. Proiectele românilor ar trebui să primeze”, a conchis el.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *