ANALIZĂ. Căderea guvernului era previzibilă de pe lună

Analize Slider
Robert Adam, diplomat și politolog care a publicat acum 2 ani  la editura Humanitas cartea ”Două veacuri de populism românesc”, a postat o analiză pe contul său de facebook după căderea Guvernului.
 
”Acest prelungit război toți contra toți (bellum omnium contra omnes) a schimbat însă serios relațiile între actorii politici.
Animozitățile între PNL și USR sunt greu de conciliat. Dinamica de îndepărtare le-a dus practic pe țărmuri diferite ale crizei politice.
PNL iese din criză divizat și fără guvern. Va fi în continuare la guvernare pentru că restul actorilor, într-un gest rațional, nu prea au cum guverna fără să se compromită. Și au nevoie de un țap ispășitor, vinovatul de serviciu pentru proastă gestionare a pandemiei, scumpirea energiei, ratarea reformelor. Această guvernare va fi probabil cântecul de lebădă al PNL. În 2024, la locale, primarii PNL de orașe mari vor inventa coaliții fantomă, doar ca să nu se afișeze cu sigla partidului.
UDMR e constanta: nu scade, nu crește, vrea să rămână la guvernare în orice scenariu. Marele hop sunt alegerile maghiare din primăvară. Dacă pierde Orban, poate exista o undă de şoc. UDMR, ca și electoratul maghiar din România, este aproape total aliniat FIDESZ.
USR are o dilemă. Alegerea rațională este de a evita reintrarea la guvernare. Încredere între USR și PNL nu mai există. Perspectivele unei guvernări de succes sunt compromise. Dar, într-un moment greu, trebuie să mascheze această opțiune egoistă și să convingă simpatizanții și opinia publică de faptul că nu mai sunt doriți în coaliție (ceea ce este în mare măsură exact, însă vor exista atacuri mediatice susținute pe tema iresponsabilității și a cinismului USR). Din opoziție, pot capitaliza implozia PNL și trage spre 20%, cu care să fie al treilea partid. Dar o bună parte din electoratul lor potențial e sătulă de fata morgana, după cinci ani de așteptare, și ar vrea să îi vadă la treabă acum. Prin contrast cu PNL, ies întăriți dintr-un congres în care opțiunile au mers aproape egal spre Cioloș și Barna. Par a se maturiza.
PSD este intr-o poziție ideală pentru negociere dură, dar foarte rea pentru guvernare. Problema lor este: cum să susții un guvern minoritar PNL-UDMR, contra beneficii la nivel local și deconcentrate, fără să se vadă prea tare și să decontezi electoral? Nu e ușor, și de asta va depinde scorul cu care vor câștiga viitoarele alegeri. Nu va fi unul strivitor.
AUR este marele câștigător de etapă. Are drum deschis spre poziția a doua, pentru că nimeni nu îi vrea la guvernare și vor juca această carte antisistem, pe fondul nemulțumirii generale. Nici ei nu vor la putere, și nu vor ajunge. Marea lor vulnerabilitate: urmează valea plângerii, pandemia va secera în stupiditatea românească precum combina în lan. Iar ceilalți actori vor avea tot interesul să îi facă responsabili de tragedie, deși nu ei guvernează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *