Întrebat, duminică, dacă „este închisă uşa negocierilor” cu USR – aceasta în condiţiile în care viziune PNL şi PSD pe partea de politică fiscală şi Justiţie sunt, la nivel declarativ cel puţin, antagonice – liderul PNL Florin Cîţu s-a plâns că USR-iştii vin cu pretenţii bizare.
„Eu aşa am văzut la ei. Am văzut în continuare că au nişte condiţii bizare, ceea ce îmi arată că nu prea vor să vină la guvernare. Dacă PNL a arătat disponibilitate, a arătat flexibilitate, am întins mâna de fiecare dată, dar de partea cealaltă am găsit de fiecare dată comentarii acide în spaţiul public şi la adresa preşedintelui PNL, dar şi a preşedintelui României, la adresa liberalilor. Acest lucru continuă… E complicat să lucrezi cu cineva care te atacă zilnic. Dar niciodată nu spui niciodată, vedem ce se întâmplă în viitor”, a declarat Cîţu.
Înainte să se plângă de condiţiile „bizare” ale USR, premierul demis Florin Cîţu a criticat ideile cu care vine acum PSD-ul în materie de politică fiscală, mai exact i-a acuzat pe social-democraţi că vin cu măsuri din programul lui Dragnea, precum taxa de solidaritate, impozitul pe venit global.
Reamintim că Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că PNL nici nu a avut negocieri cu USR şi că a existat o singură întâlnire ”exploratorie”.
”A fost doar acea întâlnire exploratorie în care am discutat dacă vrem să negociem. După acea discuţie preliminară în care ne-am spus punctul de plecare, PNL a făcut o întâlnire şi cu PSD, iar echipa lor de negociere trebuia să explice Biroului Politic al PNL cele două opţiuni. La întâlnire am înţeles că s-a prezentat doar opţiunea PSD, iar votul s-a dat cumva prin eliminare”, a spus Cioloş, citat de G4Media.