PSD nu vrea Ministerul Justiţiei în viitorul Guvern. Stănescu: „Am avut o mare problemă cu Justiţia”

Politica nationala

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat miercuri, la Antena 3, că partidul său nu îşi doreşte să preia Ministerul Justiţiei în viitorul Guvern.

Potrivit lui Stănescu, cele două ministere avizatoare – Justiţie şi Finanţe – se vor împărţi între PNL şi PSD, cu Finanţele (dorite intens de Florin Cîţu) la social-democraţi.

„Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, pentru că în guvernarea anterioară am avut o mare problemă cu Justiţia”, a declarat Paul Stănescu, citat de Ziare.com, la Antena 3.

Întrebat despre componenţa viitorului guvern PNL-PSD-UDMR, Stănescu a declarat:

„Cu miniştrii e greu de complicat acum, e greu de spus nume sau unde sunt miniştri pentru că va fi în funcţie de nominalizarea primului ministru. Sunt două ministere avizatoare – Finanţe şi Justiţie – care unul va fi la PSD, unul la PNL, cele două ministere de forţă – MAI şi MApN – care vor fi unul într-o parte şi unul într-o parte. Restul este greu de discutat pentru că va fi în funcţie de cine va fi prim-ministru”.

Social-democratul a mai transmis că, dacă PNL va da premierul, PSD va avea 9-10 ministere.

„Sunt doar ipoteze de lucru la această oră„, a mai afirmat Paul Stănescu.

Întrebat dacă PSD vrea Ministerul Justiţiei, având în vedere problemele pe care partidul le-a avut cu acest domeniu în trecut, Paul Stănescu a afirmat: ”Şi noi ştim lucrul ăsta, ne-am gândit foarte mult la lucrul ăsta. Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, ne dorim Ministerul Finanţelor, pentru că în guvernarea anterioară am avut o mare problemă cu Justiţia. Am greşit mult”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *