Rafila: „Nu vom utiliza certificatul verde la slujbe religioase”. Cultele religioase să promoveze vaccinarea

Sanatate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), a decla, vineri, că în Guvern este o „părere unanimă” că prezenţa la slujbele religioase nu trebuie condiţionată de prezentarea certificatului verde Covid.

„Nu vom utiliza acest document la slujbe religioase, aici părerea este unanimă„, a declarat Rafila, citat de stiripesurse.ro.

Totodată, ministrul Sănătăţii a mai subliniat că, pe de altă parte, Guvernul cere cultelor să ajute autorităţile în promovarea vaccinării.

„Rolul educativ al Bisericii e foarte important şi poate contribui la controlul pandemiei şi vrem să folosim şi acest instrument”, a precizat Rafila.

Reamintim că, joi, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au avut o întâlnire cu reprezentanţii cultelor din Român, la care cei din urmă au solicitat ca accesul la slujbe să nu fie condiţionat de certificat. Ulterior, BOR a venit cu un comunicat, în care a transmis că accesul credincioşilor în biserică nu poate fi restricţionat, pentru că e un spaţiu care oferă „produse sau servicii vitale”, la fel ca magazinele alimentare şi farmaciile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *