Mesajul emoționant al ministrului Vasile Dâncu cu ocazia comemorării victimelor Holocaustului

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dâncu, a declarat într-o postare pe Facebook că instituţiile statului şi cetăţenii României trebuie să acţioneze pentru ca ororile Holocaustului să nu fie nicicând uitate şi să nu mai fie vreodată posibile.

Clujeanul susține că acest lucru se poate face prin măsuri active şi sistematice de prevenire, combatere şi sancţionare a radicalizării şi discursului instigator la ură, precum şi a oricăror forme de negare şi distorsionare a Holocaustului, a manifestărilor antisemite şi xenofobe şi a tuturor formelor de intoleranţă.

„Dacă generaţia mea sau cea a tinerilor de acum nu a comis asemenea crime, nu avem totuşi dreptul de a închide ochii atunci când este vorba despre crime împotriva unor comunităţi sau împotriva oricărui semen al nostru. Este nevoie de o asumare colectivă a vinei, a păcatului, pentru ca acestea să nu fie uitate, pentru ca să nu se mai repete”, punctează ministrul.

Dîncu mai spune că, atunci când este vorba de crime, „nu putem cântări morţile sau tragediile, nu sunt mai puţin vinovaţi cei care au ucis mai puţini şi nici mult mai vinovaţi cei care au ucis mai mulţi oameni fără de apărare”.

„Asemenea vinovăţii trebuie asumate colectiv, trebuie (…) acţionat cu hotărâre împotriva oricărei idei sau oricărui gest care neagă, schimbă sensul sau muşamalizează. Da, trebuie să avem curajul să ne asumăm cu demnitate erorile trecutului şi cele ale prezentul, doar aşa ne putem păstra umanitatea şi ne putem salva sufletul naţional”, arată social-democratul.

Totodată, ministrul Apărării adaugă că, „dacă vom fi prea blânzi cu asasinii din trecutul istoric, nu vom face decât să trezim monştrii care ne pot asasina viitorul”.

„Dar nu ajunge să ne fie ruşine pentru unele fapte din trecut, ruşinea este o emoţie trecătoare, este nevoie de acţiune fermă, de educaţie şi de atitudine. Împotriva unor fapte de sânge ale istoriei nu putem acţiona cu arma, putem acţiona cu ajutorul educaţiei, trezirii conştiinţelor şi mai ales cu neuitarea. Nu trebuie să uităm, nu avem dreptul să facem asta, de aceea trebuie să avem puterea de a separa miturile pozitive ale naţiunii de mitologiile care ne pot împinge din nou pe cărările greşite, spre înfundăturile istoriei”, evidenţiază sociologul.

El a mai afirmat că „cele mai odioase crime au fost săvârşite în fabricile morţii de la Auschwitz-Birkenau, Chelmno, Belzec, Majdanek, Sobibor şi Treblinka. Cea mai mare dintre acestea, cea de la Auschwitz-Birkenau, avea să fie eliberată la 27 ianuarie 1945.

Președintele Consiliului Național al PSD aminteşte că, în 2021, România a realizat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 – 2023, precum şi Planul de Acţiune asociat.

Dâncu spune că specialiştii Guvernului lucrează la un proces amplu de revizuire a programelor de educaţie privind Holocaustul pentru tânăra generaţie şi la actualizarea programelor de pregătire pentru învăţătorii, profesorii şi instructorii care predau despre Holocaust. De asemenea, aminteşte că este în curs, la acest moment, şi realizarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

În context, el aminteşte de cuvintele scrise de Hannah Arendt: „Cea mai mare parte a răului din lume este comis de oameni obişnuiţi, este un rău motiv, fără convingere, el nu vine dintr-o convingere diabolică cuibărită în inimă, ci, pur şi simplu, oameni obişnuiţi renunţă la demnitatea umană”.

De oamenii obişnuiţi trebuie să avem grijă, să semănăm educaţie, cultură şi lumină în sufletele lor golite de speranţă, uneori. În aceste momente de amintire sărut mâinile de cenuşă ale copiilor, femeilor şi bărbaţilor fără apărare ucişi în Holocaust. În numele Ministerului Apărării Naţionale şi în nume personal, aduc un pios omagiu victimelor Holocaustului, în memoria cărora aprindem, astăzi, candele ale neuitării”, afirmă ministrul Apărării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.