Cîțu a precizat că nu el i-a propus funcția de ministru al Digitalizării lui Marcel Boloș: „Așteptăm o propunere din partea colegilor din Ardeal”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că va fi o şedinţă a conducerii partidului, joi, în care se va lua o decizie în ceea ce privește propunerea pentru șefia ministerului Digitalizării.

Florin Cîţu a declarat, miercuri, despre anunţul lui Marcel Boloş că a acceptat să preia funcţia de ministru al Digitalizării, că el nu i-a făcut această propunere şi că aştepta o propunere din partea colegilor din Ardeal.

„Aici am văzut câteva comentarii bizare. Eu nu i-am făcut această propunere domnului Boloş. Eu aşteptam o propunere din partea colegilor din Ardeal”, a spus fostul premier, întrebat despre afirmaţiile lui Marcel Boloş.

Liderul PNL a menţionat că partidul va avea un BPN mâine, în care se va lua decizia privind portofoliul Cercetării şi Digitalizării.

„În BPN se va lua o decizie cine va fi propunerea, aştept propunerea cu susţinerea respectivă, să fie, bineînţeles, o propunere politică, şi după aceea vom decide”, a spus șeful Senatului, potrivit news.ro.

„Mâine voi vedea propunerea colegilor mei din Ardeal şi apoi vom vedea”, a mai spus Cîţu, întrebat dacă noul ministru trebuie să fie membru PNL. 

Fostul ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloş a confirmat, marţi, că a acceptat propunerea colegilor săi liberali pentru a deveni următorul ministru al Digitalizării. Boloş susţine că, dacă nu va avea rezultate, se va retrage.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *