Consiliul Județean Cluj va investi peste 100 de milioane de euro în reabilitarea drumurilor județene

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Consiliul Județean Cluj continuă, și în 2022, seria investițiilor în infrastructura rutieră a județului, în bugetul propriu fiind aprobate atât lucrări de întreținere, cât și de modernizare a rețelei de drumuri județene.

Pentru realizarea acestor lucrări, forul administrativ județean a alocat fonduri extrem de consistente, respectiv 75.000.000 de lei. Din această sumă, 60 de milioane de lei revin întreținerii drumurilor județene iar 15 milioane de lei au fost alocați pentru finanțarea lucrărilor de modernizare.

Astfel, în baza Programului de întreținere sunt prevăzute intervenții pe nu mai puțin de 53 de sectoare de drumuri județene, în timp ce Programul de investiții prevede continuarea lucrărilor deja începute. În acest sens, în anul 2022 vor fi reluate lucrările pe patru drumuri județene iar pe un altul vor debuta în acest an. Totodată, vor continua și lucrările de reabilitare a 5 poduri cuprinse în rețeaua rutieră aflată în administrarea forului administrativ județean.

În plus, Consiliul Județean Cluj a depus spre finanțare prin programul guvernamental „Anghel Saligny” cereri a căror valoare nerambursabilă solicitată este de aprox. 90 de milioane de euro. Sunt vizate, astfel, 17 obiective de infrastructură, din care 13 drumuri județene în lungime de cca. 80 km și patru poduri.

La acest moment, aproximativ 90% din totalul celor 1.250 de km de drumuri județene se prezintă în condiții corespunzătoare desfășurării circulației rutiere, beneficiind de cel puțin un strat de asfalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.