Traficul la granița României cu Republica Moldova a crescut cu 147%

Politica nationala

Poliția de Frontieră anunță că granițele țării au fost tranzitate de peste 73.000 de persoane în ultimele 24 de ore.

În data de 25.02.2022, în intervalul de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România aproximativ 73.030 de persoane (creştere de 25% faţă de ziua anterioara), dintre care 14.188 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 36 %).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 6.996 cetăţeni ucraineni (scădere de 6%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 5.417 cetăţeni ucraineni (creştere de 147%).

Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 72.022 de persoane (creştere de 34%), dintre care 7.298 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 99%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 25 februarie, ora 24.00, 54 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român în punctele de trecere a frontierei, fiind preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.