Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă se vor afla duminică la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
La Mihail Kogălniceanu va merge şi ministrul francez al Apărării, Florence Parly, care se va întâlni cu militarii trimişi de Franţa în ţara noastră.
Totodată, vor fi prezenţi şi ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.
Ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly, a anunţat joi că se va deplasa duminică în România pentru a se întâlni cu militarii trimişi de Franţa în ţara noastră. ”Voi merge duminică în România pentru a-i vedea pe soldaţii noştri. (…) I-am desfăşurat pentru că datorăm asistenţă şi solidaritate unor ţări care aparţin Uniunii Europene, care aparţin Alianţei Atlantice şi care sunt cel mai aproape de acest conflict”, a declarat ea, întrebată de postul Franceinfo.
Pe 1 martie, alţi 235 de militari francezi şi mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, conduşi de colonelul Vincent Minguet, au sosit în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, alăturându-se celor 40 de militari deja ajunşi în ultimele zile în România, informa Ministerul Apărării Naţionale.
Batalionul francez reprezintă primul element terestru al Forţei de Răspuns a NATO dislocat în România ca urmare a deciziei Consiliului Nord-Atlantic din 25 februarie.
NATO a activat planurile de apărare în vederea consolidării comenzii şi controlului forţelor aliate şi pentru a facilita reacţia rapidă a capabilităţilor militare de-a lungul graniţelor aliaţilor.
În total, 500 de militari francezi şi 300 belgieni, parte a componentei terestre a Forţei de Răspuns a NATO, se vor alătura militarilor români în cadrul măsurilor dispuse pentru consolidarea Flancului estic al Alianţei.