Odată cu finalizarea sezonului rece și instalarea condițiilor propice acestui tip de lucrări, Consiliul Județean Cluj a reluat și continuă în ritm susținut lucrările de modernizare și reabilitare derulate pe Drumul Apusenilor.
Stadiul fizic al lucrărilor realizate până în prezent este de cca. 85%. Astfel, așternerea primului strat de asfalt este foarte aproape de finalizare, majoritatea parapeților metalici au fost montați, iar accesele la proprietăți au fost realizate în proporție de 80%.
De asemenea, se lucrează la patru din cele șapte poduri prevăzute, cel din Valea Drăganului urmând a fi complet refăcut.
În perioada imediat următoare se va lucra la drumurile laterale și la celelalte trei poduri, vor fi finalizate cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, și vor fi executate lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
Lucrările sunt realizate de forul administrativ județean în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităţilor din judeţele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.